Articole GeneraleComunicate de presaCulturaEvenimenteStiri Locale

Ediția a IX-a a proiectului „Simfonii de toamnă” are loc joi, 8 septembrie, pe esplanada Casei de Cultură din Suceava

Clubul Rotary Suceava – Bucovina organizează a IX-a ediție a proiectului „Simfonii de toamnă”. Evenimentul va avea loc joi, 8 septembrie 2022, începând cu ora 18:30, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava.

În acest an, sucevenii vor avea ocazia de a petrece seara „Simfoniilor de toamnă” în compania artiștilor de la Filarmonica Națională „Serghei LUNCHEVICI” din Chișinău – dirijor Mihail Agafița, Capela Corală „Doina” – dirijor Ilona Stepan și Corpul de Dans al Filarmonicii. Vor evolua în concert soprana Tatiana Costiuc, tenorul Dumitru Mitu, dar și Viorica Agafița (vioară), Martina Meola (pian), Marin Gheraș (nai), Eugen Negruță (acordeon). Artiștii prezenți vor interpreta arii celebre de muzică clasică.

O noutate a acestei ediții o reprezintă momentul din deschiderea concertului, susținut de soprana Ana Cebotari, acompaniată de Orchestra Mundicolor.

Organizatorii precizează că accesul în zona de spectacol se va face începând cu ora 17:50.

„Dăruiți comunității împreună cu Rotary” este mesajul care însoțește acest proiect încă de la demarare, din anul 2012. După o pauză de doi ani, în care „Simfoniile de Toamnă” nu s-au putut desfășura din cauza pandemiei, acum evenimentul a ajuns la ediția a IX-a. Cele opt ediții anterioare au adus pe scenă artiști de la Filarmonica din Botoșani (în 2012 și 2014), de la Opera Națională Română din Iași (în 2013, 2016 și 2018), de la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” din Chișinău (în 2015 și 2019) și de la Filarmonica George Enescu din Iași (în anul 2017).

„După doi ani de pauză, în care nu am putut oferi în dar sucevenilor acest eveniment datorită pandemiei, revenim cu o ediție specială. Am făcut câteva modificări în conceptul proiectului și sperăm că acestea vor fi primite cu deschidere de cei prezenți. La fiecare ediție, publicul ne-a încurajat să mergem mai departe, să continuăm. Și am continuat. Îi invităm pe toți sucevenii care iubesc eleganța muzicii clasice și frumusețea serilor de toamnă să vină la spectacol și să se bucure de acest dar.

Organizarea evenimentului este posibilă datorită partenerilor care s-au alăturat și anul acesta, proiectul fiind susținut de companii importante din mediul de afaceri local, de autoritățile locale și județene și mass-media.

Mulțumim pentru susținere, Suceava!”, transmit reprezentanții Rotary Club Suceava-Bucovina.

Articole Similare

Back to top button