
Muzeul Național al Bucovinei organizează, în perioada 26 – 28 august 2022, trei seri de teatru autentic, ce vor avea loc la Cetatea de Scaun a Sucevei. Evenimentul „Teatru la Cetate” aduce la Suceava nume mari ale teatrului românesc: Maia Morgenstern, Adriana Trandafir, Lari Georgescu. De asemenea, sunt invitate, cu două spectacole, și trupele Teatrului pentru copii și tineret Vasilache din Botoșani și Teatrului Municipal Matei Vișniec Suceava.
În cadrul acestei manifestări, sâmbătă și duminică, pe platoul Cetății de Scaun, va avea loc o expoziție de mașini de epocă, organizată de Retromobil Club filiala Suceava.
„Retromobil Club Suceava (una dintre cele mai apreciate filiale la nivel național a Retromobil Club România -RCR- atât din punct de vedere al numărului de membri, al evenimentelor organizate cât și al vehiculelor deținute de colecționari) răspunde la invitația Muzeului Național al Bucovinei și, pentru două zile, te invită la Cetatea de Scaun a Sucevei pentru a retrăi momente unice ale altor epoci sau a descoperi noi pagini de istorie auto”, au transmis reprezentanții Retromobil Club Suceava.
Sucevenii și turiștii sunt așteptați să descopere cele mai interesante amănunte din istoria celor 15 mașini expuse. Doritorii vor avea ocazia să vadă de aproape autovehiculele retro. Printre mărcile și modelele pregătite pentru a fi admirate la Cetate se numără Mecedes SS (an de fabricație: 1929), Mercedes 350 (an de fabricație: 1972), Jaguar MK5 (1950), Singer (1952), WV Kaffer (1964), MGB (1973), Triumph Spitfire (1977), Renault 16 (1967), Trabant P60 (1964), Dacia 1100 și Dacia 1300 (ambele din 1970).
De asemenea, cei interesați vor putea să afle chiar de la proprietari detalii despre etapele sau momentele inedite din restaurarea bijuteriilor pe 4 roți.