Agenția pentru Protecția Mediului Suceava anunță organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcții publice de execuție temporar vacantă de consilier, clasa I, grad profesional principal la Serviciul Avize, Acorduri, Autorizații.
Dosarele de înscriere ale candidaților se vor depune în perioada 12 – 19 iulie 2022 (inclusiv) la sediul Agenției pentru Protecția Mediului, din municipiul Suceava, strada Bistriței, nr. 1A. Selecția dosarelor va avea loc în data de 20 iulie 2022, iar proba scrisă se va desfășura pe 27 iulie 2022, de la ora 10:00, la sediul instituției. Data și ora când se vor susține interviurile vor fi afișate împreună cu rezultatele la proba scrisă.
Candidații trebuie să aibă studii universitare, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniile de licență ingineria mediului, inginerie chimică, inginerie civilă, știința mediului – specializarea ecologia și protecția mediului, inginerie geologică, mine, petrol și gaze – specializarea inginerie minieră, biologie sau silvicultură.
De asemenea, este necesară vechime de cel puțin 5 ani în specialitatea studiilor absolvite.
Informațiile referitoare la conținutul dosarului de înscriere, bibliografie și organizarea concursului sunt disponibile pe site-ul instituției (http://apmsv.anpm.ro), la secțiunea Despre noi/Angajări.
Coordonatele de contact pentru primirea dosarelor de concurs sunt:
adresă de corespondență: Suceava, strada Bistriței nr. 1A;
telefon: 0230.514.056 int. 110;
fax: 0230.514.059;
adresa de e-mail: petronela.persteniuc@apmsv.anpm.ro sau office@apmsv.anpm.ro;
persoană de contact: Petronela PERSTENIUC – consilier juridic – Compartimentul Relații Publice și Tehnologia Informației.