Articole GeneraleSanatateStiriStiri Locale

13 copii au ajuns la Spitalul Municipal Rădăuți, în urma unei posibile toxiinfecții alimentare

Direcția de Sănătate Publică Suceava a transmis miercuri, 6 iulie 2022, că a demarat o anchetă epidemiologică la o pensiune din Sucevița, după ce 13 copii cazați la operatorul de turism au ajuns la spital cu simptome specifice unei toxiinfecții alimentare.

Cu o seară înainte, medicul medicul infecționist al Spitalului Municipal Rădăuți a informat DSP Suceava cu privire la faptul că 13 copii, cu vârste cuprinse între 11 și 17 ani, s-au prezentat la Serviciul de urgență acuzând simptomatologie digestiva (greață, cefalee, dureri abdominale), un copil având și vărsături.

„Consecutiv recepționării informației de posibil focar TIA , o echipă de inspectori din cadrul Serviciului de Control în Sănătate Publică s-a deplasat la fața locului și a efectuat un control la operatorul de turism unde au fost cazați copiii. Cu prilejul verificărilor efectuate în unitate, au fost recoltate 9 probe de alimente, o probă de apă și 5 teste de salubritate. Probele recoltate sunt în lucru.”, se arată într-un comunicat transmis de DSP Suceava.

Însoțitorii celor două grupuri de elevi au declarat că au călătorit de la București la Sucevița în cursul zilei de duminică, 03.07.2022. Pe durata drumului au consumat pachetele luate de acasă, iar începând cu seara zilei de duminică, după ce s-au cazat, au servit toate mesele la pensiune. În noaptea de luni spre marți, un copil a început să se simtă rău, acuzând dureri abdominale, greață și vărsături, apoi s-au manifestat și celelalte cazuri. Însoțitorii elevilor au apelat serviciul de urgență 112, solicitând asistență medicală.

Copiii au fost consultați la Camera de Gardă a spitalului din Rădăuți și li s-a administrat tratament simptomatic, în urma căruia evoluția a fost favorabilă. Miercuri dimineață, au fost externați, iar la unitatea medicală a rămas, la insistențele părinților, o elevă care urmează să fie preluată de aceștia.   

DSP a precizat că ancheta epidemiologică se află în derulare și se așteaptă rezultatul analizelor pentru a stabili care a fost cauza producerii acestui eveniment.

Articole Similare

Back to top button