
SWIATEK ȘI NADAL, FAVORIȚI
Marin Cilic nu a rezistat în fața mult mai tânărului său adversar din semifinală, norvegianul Casper Ruud, în fața căruia a pierdut cu 1-3 (6-3, 4-6, 2-6, 2-6). Așadar, finala de duminică urmează a se disputa între Rafael Nadal și Casper Ruud, cu începere de la ora 16, pe Eurosport 1. Sâmbătă, pe același canal și tot de la ora 16, în finala feminină se întâlnesc poloneza Iga Swiatek și americana „Coco” Gauff. Evident, marii favoriți sunt Nadal și Swiatek, dar oricând ne putem aștepta la surprize, mai ales în finale.