
O delegație formată din 6 persoane a reprezentat Asociația Institutul Bucovina în cadrul unui training Erasmus+, organizat în format fizic la Bolzano (Italia), în perioada 4-8 aprilie 2022. Membrii asociației, însoțiți de către specialiștii din partea Asociației Consultanților în Dezvoltare Comunitară România și profesorii de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava și Liceul Tehnologic “Oltea Doamna” Dolhasca, au participat la o serie de activități de formare și instruire, susținute în cadrul proiectului Erasmus+ ”DigiVET – Digital VET Upskilling for Trainers and Women Beneficiaries” (2020-1-DE02-KA226-VET-008201).
Proiectul este implementat pe o perioadă de 24 de luni, de către organizația aplicantă din Germania – Arbeit und Leben, în parteneriat cu Make a Dream Publishing Limited (Marea Britanie), Asociația Institutul Bucovina (România), Vienna Association of Education Volunteers (Austria), WSX Enterprise Limited (Marea Britanie) și Coop Citta Azzurra (Italia), urmând a se finaliza în februarie 2023. Din grupul țintă al proiectului DigiVET fac parte formatorii care lucrează îndeaproape cu femeile care au avut contact redus cu piața muncii. Astfel, se dorește crearea unui curriculum digital VET destinat activității acestora, axat pe dezvoltarea gândirii și a abilităților antreprenoriale, care totodată să promoveze adoptarea unor schimbări atitudinale.
În cadrul training-ului care s-a finalizat pe 8 aprilie, 24 de formatori provenienți din cele 5 țări partenere au participat la mai multe ateliere și sesiuni de lucru, pe parcursul cărora s-au familiarizat cu noul curriculum digital pe care îl pot folosi în practică în viața de zi cu zi și cu metodele de evaluare ușor adaptabile, în funcție de context. Prima zi a întâlnirii s-a concentrat pe aspectele de bază ale antreprenoriatului, iar mai apoi, formatorii au fost încurajați să pună in practică informațiile proaspăt livrate prin modulul “comunicare”, prezentat de Carmen Podani – specialist în cadrul Asociației ACDC România. În cea de-a doua zi, reprezentanții VAEV (Austria) i-au ajutat pe cei prezenți să se familiarizeze cu platformele Google Meet, Zoom și Microsoft, iar după amiază, organizatorii din Italia au prezentat instrumentele de gestionare a timpului/proiectelor, cunoscute de către aceștia.
Ziua 3 a fost destinată explicării funcționalităților Fiverr și Facebook Shops de către WSX Enterprise Limited, iar joi, pe 7 aprilie, Graham Nicholls din partea MADPL a vorbit despre economia socială și a susținut un workshop pe această temă. Vineri, training-ul s-a finalizat cu înmânarea certificatelor și sesiuni de feedback.
Cei 24 de formatori au, mai departe, misiunea de a consilia și transmite informațiile noi dobândite, către un număr de 240 de femei, beneficiare în cadrul proiectului, care au abilități slab dezvoltate și își doresc să își îmbunătățească competențele digitale și antreprenoriale. Potrivit Strategiei Europa 2020, antreprenoriatul și angajarea pe cont propriu sunt văzute ca factori cheie în atingerea unei dezvoltări sustenabile și prin urmare, planurile de antreprenoriat trebuie să fie promovate ca o modalitate de combatere a șomajului.