Articole GeneraleComunicate de presaStiriStiri Locale

Organizațiile femeilor de afaceri din județul Suceava și Regiunea Nord-Est continuă sprijinirea Ucrainei

Patronatul Femeilor de Afaceri din județul Suceava și Federația Femeilor de Afaceri din regiunea Nord-Est au sprijinit Asociația Medicală Islamică din America de Nord (IMANA) și Fundația Scheherazade România pentru livrarea, în Ucraina, în data de 01.04.2022, de ajutoare umanitare constând în medicamente esențiale și provizii urgente.

    Transportul a fost în valoare de 15,367,048 USD, și de peste 22 de tone, produsele ajungând la Spitalul Militar din Cernăuți, de unde vor fi distribuite la toate spitalele din Ucraina.

  “Mulțumim pentru încrederea acordată domnului doctor Tariq Cheema- reprezentant IMANA, cât și Fundației Scheherazade România reprezentată prin doamna Wajiha Haris, pentru deosebita colaborare.

  Apreciem implicarea și efortul transportatorilor, a voluntarilor și tuturor celor din România și din Ucraina care au făcut posibilă livrarea ajutoarelor, într-un gest uman și de solidaritate cu poporul ucrainean.

  Mulțumim autorităților implicate- Instituției Prefectului- Județul Suceava, Consiliului Județean Suceava, Punctului de Trecere a Frontierei Siret al Poliției de Frontieră, Autorității vamale, tuturor autorităților care au sprijinit realizarea acestui transport.” a transmis Asociația Institutului Bucovina.

”Încurajăm pe cei care doresc să susțină Campania umanitară #AjutămUcraina inițiată de organizațiile noastre, să ne contacteze și să continuăm împreună sprijinirea populației din Ucraina care se confruntă cu mari provocări și consecințe ale războiului”-  Liliana Agheorghicesei, Președinte Federația Femeilor de Afaceri din Regiunea Nord-Est și Patronatul Femeilor de Afaceri din județul Suceava.

Articole Similare

Back to top button