Articole GeneraleComunicate de presaCulturaEducatieEvenimenteStiri

Apel la înscrieri pentru Conferința Națională a Comunității Educație pentru Știință, care se va desfășura la Suceava

150 de profesori din învățământul preuniversitar sunt invitați să participe la cea de-a IV-a ediție a Conferinței Naționale a Comunității Educație pentru Știință, care se va desfășura în perioada 28 – 30 aprilie 2022, la Suceava. Conferința este organizată de Universitatea din București, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în colaborare cu  Institutul Național pentru Fizica Pământului și Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”.

În acest an, titlul manifestării științifice este „Scrutând viitorul: perspectivele educației STEM. Lecții din criză”. Evenimentul este dedicat comunicării de bune practici în predarea și promovarea științelor și a carierelor în știință, în educația formală și în cea non-formală, dar are în centru tema adaptării la crizele din ultimii doi ani.

La conferință se pot înscrie profesorii de științe și tehnologie (fizică, matematică, chimie, biologie, informatică, geografie, tehnologii etc.) și profesorii consilieri școlari și în carieră din învățământul preuniversitar.

Profesorii selectați pentru a participa la conferința de la Suceava vor avea parte de întâlniri cu specialiști în domeniul educației și cercetării științifice, ateliere, dezbateri și prezentări de proiecte și bune practici educaționale, vizite în laboratoarele de cercetare ale USV și expoziții interactive.

Organizatorii au menționat că printre subiectele abordate în cadrul conferinței se vor regăsi: învățarea prin experiment și investigație (știința pentru mediu, fabricare de montaje experimentale, astronomie, seismologie, explorarea planetelor, energii neconvenționale, nanomateriale, chimie, biologie moleculară, realitate augmentată, bioeconomie, cartografie interactivă etc.), tematici actuale din domeniul psiho-pedagogic (curriculum integrat, comunitatea de alumni, construirea carierelor, dezvoltare socio-emoțională, neuroștiințe, instruiri multimedia, evaluarea impactului, pedagogii inovative), proiecte, concursuri educaționale, activități citizen science. Participanții sunt, de asemenea, invitați să trimită lucrări pe tematicile conferinței, ce vor fi prezentate în sesiuni dedicate.

Un număr de 100 de aplicanți pot primi burse integrale sau parțiale de participare, acestea constând în sprijin financiar pentru acoperirea cheltuielilor de cazare și de masă. Cadrele didactice din Republica Moldova sunt și ele eligibile pentru burse.

Informații suplimentare pot fi consultate accesând website-ul dedicat conferinței (https://cnces.educatiepentrustiinta.ro/ro), pagina de Facebook a evenimentului (https://fb.me/e/1GSGSjhax) sau printr-un e-mail la adresa dam@usm.ro (Prof. univ. dr. ing. Laurențiu Dan MILICI  – Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava).

Articole Similare

Back to top button