Articole GeneraleComunicate de presaPoliticSocialStiriStiri Nationale

Mirela Adomnicăi, deputat PSD: „Ca membru al Comisiei pentru Muncă susțin orice creștere a salariilor tuturor românilor, dar nu în dauna scăderii bugetului de pensii”

Mă bucur că cei de la PNL au aderat la viziunea PSD de creștere a veniturilor românilor. După doi ani în care au suspendat Legea salarizării și Legea pensiilor, după doi ani în care au refuzat dublarea alocațiilor, iată că au ajuns la viziunea de stânga a PSD în care creșterea economică trebuie distribuită în societate pentru creșterea nivelului de trai. Cu toate acestea, sincer nu cred că propunerea liberalilor cu reducerea CAS ar rezolva problema scăderii nivelului de trai din cauza inflației. E nevoie de măsuri structurale mult mai ample și mai complexe. Dar putem discuta asupra acestui subiect, însă nu înainte de a vă pune de acord în partid și cu domnul premier, de a clarifica cu cât vreți să reduceți CAS, de unde veți tăia din buget pentru a acoperi scăderea cu 20% a bugetului de pensii și cum îi veți forța pe patroni să transfere aceste beneficiu în salariul net, adică în buzunarul angajaților”, a declarat deputatul PSD Mirela Adomnicăi.

PNL a transmis un comunicat de presă cu privire la propunerea de reducere a CAS, dar în care nu este clar cu cât vrea să scadă. Pe de o parte liberalii au declarat că vor să reducă cu 5%, care din 25 înseamnă 1,25. Deci, dacă reducerea e de 5%, atunci CAS ar trebui să se reducă cu 1,25 puncte procentuale, de la 25% la 23,75%. Dar în același comunicat se scrie că propunerea de reducere a CAS de la 25% la 20%, adică o reducere cu 5 puncte procentuale, care ar fi o scădere acestei contribuții cu 20%, nu cu 5% cum scrie în comunicatul de la PNL. „Îi rog pe colegii liberali să ne spună cum garantează că angajatorii vor majora salariile în urma acestei scăderi de taxe. În România, marea majoritate a salariilor din privat sunt negociate pe valoarea netă. Cum îi veți obliga pe patroni să transfere această scădere de taxe în buzunarul angajaților? Dar probabil cea mai importantă întrebare la care mi-aș dori un răspuns cât mai clar din partea PNL este de ce au recurs la calea parlamentară de reglementare a unei astfel de măsuri? Stimați colegi liberali, dumneavoastră aveți premierul în funcție și faceți parte dintr-o coaliție la guvernare! Cu tot respectul, nu sunteți în opoziție, deci nu vă mai comportați ca și cum ați fi în opoziție. Faptul că acest lucru nu s-a discutat nici în Coaliția de Guvernare, iar premierul nu s-a exprimat în niciun fel asupra acestui subiect atât de important pentru PNL mă face să cred că domnul prim-ministru Nicolae Ciucă nici măcar nu cunoaște această inițiativă din interiorul PNL. Ca membru al Comisiei pentru Muncă susțin orice creștere a salariilor tuturor românilor, dar nu în dauna scăderii bugetului de pensii”, a subliniat doamna deputat Mirela Adomnicăi.

Articole Similare

Back to top button