Alianța Franceză din Suceava încheie miercuri, 30 martie 2022, seria de activități desfășurte în cadrul Lunii Francofoniei la Suceava cu un recital de poezie, intitulat „La poésie, une fenêtreouverte vers la diversité humaine/Poezia, o fereastră deschisă către diversitatea umană”, care este coordonată de doamnele profesoare de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, Ioana Murea și Iuliana Halac.
Elevi din clasele a IX-a A și a XI-a J de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava vor avea în discuție istoria poeziei, vor „călători” prin orașele poeților preferați, vor recita celebrele poeme franceze, aparținând lui Charles-Pierre Baudelaire, Paul Verlaine, Paul Claudel, José María de Heredia, Anatole France,Alphonse de Lamartine, Victor Hogo, Alfred de Vigny, Jacques Prévert etc.
Acești liceeni vor demonstra că iubitorii de poezie nu sunt deloc puțini. Băieș Gesica din clasa a XI-a J cu ajutorul unei prezentări Canva, își propune să arate că una dintre cele mai frumoase arte este poezia, prin modul în care îmbină ritmul, armonia și imaginile. Păduraru Ioana, Rusînac Magdalena, Cocari Bogdan, Gafencu Eduard, Prescure Ionela, Pușcașu Anisia, Rusu Adina și Vlădeanu Alexandru vor să încurajeze acest tip de poezii care încălzesc sufletului omenesc prin realizarea unui interviu. Elevii clasei a IX-a A au realizat afișul activității acestei săptămâni.
Doamnele profesoare Ioana Murea și Iuliana Halac şi-au propus ca prin intermediul poeziei să promoveze cultura franceză, să încurajeze creativitatea, lectura şi să arate că poezia nu va disparea niciodată.
Pentru mai multe informații despre această activitate, poate fi consultată pagina de facebook a Alianței Franceze din Suceava: https://www.facebook.com/Alliance-Francaise-de-Suceava-100509888805151 , de asemenea și pe site-ul Alianței Franceze din Suceava:https://afsuceava.ro.