
Joi, 18 martie 2022, la ora 23:05, prin apel la 112 a fost anunțată izbucnirea unui incendiu la o gospodărie în satul Cotârgași din Broșteni.
La fața locului s-au deplasat militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei și cei ai Punctului de lucru Crucea, împreună cu lucrători ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Borca și Broșteni. S-a intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la mansarda locuinței și la o anexă din gospodărie, cu pericol de propagare la construcțiile învecinate.
Au ars mansarda locuinței, construită din lemn și acoperită cu tablă, pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați, și anexa pe suprafața de aproximativ 32 de metri pătrați. De asemenea, în urma evenimentului, s-au degradat elemente de tâmplărie, materiale textile și alte bunuri aflate în interior, la etajul și parterul locuinței.
Conform reprezentanților ISU Suceava, „cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau deteriorat”.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 4:45.


