REAL ÎN RECITAL, BENZEMA FENOMENAL
După ce ieri am văzut la lucru primele două sfertfinaliste din competiția europeană supremă, Bayern și Liverpool, iată că astăzi am mai aflat altele două. Prima din ele, Manchester City, ne era cunoscută încă din tur, după ce o învinsese în deplasare pe Porto cu un halucinant 5 -0! Urmarea a fost un meci retur perfect insipid, terminat cu un previzibil 0-0. În schimb, celălalt meci, de la Madrid, dintre Real și PSG (în tur, PSG învinsese cu 1-0, prin golul din ultimul minut al lui M’Bappe) a fost năucitor, în primul rînd prin evoluția scorului, apoi prin nivelul de joc și de implicare. În prima repriză, M’Bappe a mai înscris o dată, iar Real nu cred ca a avut vreun șut pe poartă. Totul părea să se năruie pentru noi, fanii de o viață ai Real-ului. Numai că în partea a doua, Real și-a adus probabil aminte că are în vitrină 13 Ligi ale Campionilor, iar PSG nici măcar una! Așa că a măturat pe Bernabeu cu echipa franceză, cel care a îngropat-o adînc de tot fiind… francezul Benzema! A înscris toate cele 3 goluri, acesta fiindu-i probabil cel mai drag hat-trick din întreaga-i carieră. Scor final Real – PSG 3-1 (0-1), iar PSG se poate spune că a scăpat ieftin, fiindcă spre final Real mai putea înscrie de alte 3-4 ori. Mulțumim, Real, ne-ai făcut fericiți!