Articole GeneraleCulturaEvenimenteStiri Locale

Muzeul Național al Bucovinei organizează Expoziția omagială „Dimitrie Loghin”, la Muzeul de Istorie din Suceava

Muzeul de Istorie din Suceava găzduiește, în perioada 11 februarie – 3 aprilie 2022, Expoziția omagială „Dimitrie Loghin”, organizată de Muzeul Național al Bucovinei. Vernisajul va avea loc vineri, 11 februarie 2022, începând cu ora 13:00, în prezența criticului de artă prof. univ. dr. Petru Bejan, de la Facultatea de Filosofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Organizat la 40 de ani de la trecerea pictorului la cele veșnice, evenimentul readuce în atenția publicului opera și personalitatea complexă a artistului plastic și profesorului Dimitrie Loghin.

Născut pe data de 13 octombrie 1910 în localitatea Botești din județul Suceava, Dimitrie Loghin urmează cursurile Academiei de Arte Frumoase din Iași, între anii 1929 și 1934, beneficiind de îndrumarea pictorilor Ștefan Dimitrescu și Nicolae Tonitza. Istoricul și criticul de artă Florica Cruceru prezintă realitate observată de colegii din vremea studenției: „Se spune că a fost elevul favorit a lui Nicolae Tonitza”. Apoi, se înscrie și la clasa de sculptură a lui Ion Mateescu, punând, astfel, baze riguroase exprimării sale plastice prin pictură și sculptură. Poezia l-a sprijinit în timpul celor 37 de ani în care s-a dăruit misiunii didactice pentru artele frumoase din județul Suceava, desfășurându-și activitatea până la moartea sa, pe data de 18 iulie 1982. Printre artiștii pe care i-a îndrumat de-a lungul carierei sale se numără Vladimir Florea, Ion Grigore, Eugen Crasi și Filaret Oloierul.

Despre eforturile și bucuriile sale, Dimitrie Loghin spunea: „N-am obosit niciodată lucrând, căile mele au fost ale dascălilor mei, viața mea a fost simplă și frumoasă, dar nu ușoară. Frumoasă, pentru că n-am găsit nimic mai frumos decât să povestesc pentru semenii mei prin culoare și să mă știu, așadar, cu totul al lor”.

„Din prima linie a vieții culturale românești, Dimitrie Loghin a identificat și a sugerat efectuarea unor achiziții de artă ce poziționează astăzi foarte bine Pinacoteca Muzeului Național al Bucovinei, care se îmbogățește cu încă 51 de lucrări semnate Dimitrie Loghin, lucrări ce sunt donate de familie, prin fiica acestuia, doamna profesoară Viorelia Braicu.

Astfel, Dimitrie Loghin devine artistul plastic cu cele mai multe lucrări în colecțiile de artă plastică ale Muzeului Național al Bucovinei (68 de lucrări pictură în ulei, 49 lucrări de grafică și 20 lucrări de sculptură).”, transmit reprezentanții Muzeului Național al Bucovinei.

Articole Similare

Back to top button