EducatieSocialStiri Locale

Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită în cadrul serviciilor DGASPC Suceava

Ziua de 24 ianuarie, „Mica Unire”, a fost pregătită din timp și sărbătorită printr-o serie de activități specifice, în toate serviciile de tip rezidențial pentru copii și adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.

La Centrul de servicii multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Fălticeni au avut loc activități de informare cu privire la importanța istorică a acestui eveniment cu mare semnificație pentru români. La Centrul de tip Familial „Universul Copiilor” Rădăuți s-a desfășurat o activitate intitulată „Unirea – națiunea a făcut-o!”. În acest context, s-a discutat cu beneficiarii despre importanța Unirii Principatelor Române și despre personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, s-a cântat Hora Unirii și s-a vizionat un filmuleț despre Mica Unire. Apoi, beneficiarii au participat la festivitatea organizată de autoritățile locale cu prilejul acestei sărbători.

Activitatea organizată la Casa de tip Familial „Prietenia” Solca a avut ca titlu „În Unire e Puterea – Unire înfăptuită de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza!”. Aici, evenimentul a cuprins discuții libere, lectură istorică, vizionarea scenetei ,,Moș Ion Roată și Unirea”, dar și realizarea unor desene reprezentative având această temă. Tot la Solca, la Casa de tip Familial „CIREȘARII”, au avut loc activități de cunoaștere istorică a Unirii Principatelor Române. S-a cântat Hora Unirii și s-au realizat desene pe această temă, marcându-se, astfel, importanța evenimentului de acum 163 de ani în istoria României.

Ziua de 24 ianuarie a fost sărbătorită și la Gura Humorului. Aici, beneficiarii Centrului de servicii multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate au pregătit desene tematice și ecusonul care formează harta și tricolorul României. Centrul de Abilitare și Reabilitare Fundu Moldovei a marcat această zi prin realizarea unor desene tematice, citirea de către o beneficiară a unor informații privind semnificația zilei de 24 ianuarie, urmând ca la sfârșitul activității să se danseze Hora Unirii.

Și în cadrul Centrului de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Costâna, Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilități „O Nouă Șansă” Todirești și Centrului de Recuperare și Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Pojorâta, beneficiarii au sărbătorit, alături de personal, Mica Unire. Aceștia au fost îmbrăcați în haine de sărbătoare, au cântat și au dansat Hora Unirii.

Activitatea dedicată zilei de 24 ianuarie s-a desfășurat la Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilități Mitocu Dragomirnei sub motto-ul „Să prețuim lucrurile care ne unesc: empatia, dragostea și devotamentul!”. La Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică, Unirea Principatelor Române Moldova și Țara Românească a fost sărbătorită prin joc, cântec și voie bună.

În același timp, holul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a găzduit o expoziție cu o parte dintre desenele realizate de beneficiarii serviciilor de tip rezidențial, marcând importanța acestei zile istorice.

Articole Similare

Back to top button