Asociația Consultanților în Dezvoltare Comunitară, Asociația Institutul Bucovina și de companiile Enel Energie și Enel Energie Muntenia au sprijinit, pe tot parcursul anului 2021, accesul la educație pentru un număr de peste 200 de elevi din medii defavorizate, oferindu-le pachete cu haine și încălțăminte, dar și tablete pentru conectarea la sistemul de învățământ online.
La debutul proiectului „EduGreen – Acces la educație prin intermediul energiei verde”, în perioada noiembrie 2020 – ianuarie 2021, 30 de copii din cătunul Țâmpoceni, comuna Păltinoasa, au primit pachete cu îmbrăcăminte și încălțăminte. În contextul pandemiei, colaborarea s-a extins și, în lunile aprilie și iunie, primele 70 de tablete au ajuns la școlarii din localitățile Ciprian Porumbescu, Gemenea și Slătioara. Ulterior, în septembrie – decembrie 2021, dispozitivele electronice au continuat sa fie distribuite către elevi cu posibilități materiale reduse, din clasele a IX-a și a XII-a, care erau în imposibilitatea de a participa la orele desfășurate în sistem online.
Astfel, un total de 156 de tablete au fost donate elevilor de la următoarele 16 unități de învățământ:
- Școala Gimnazială „Maria Cantacuzino” (Horodniceni);
- Școala Gimnazială Neagra Șarului (Șaru Dornei);
- Școala Gimnazială „Ciprian Porumbescu” ;
- Școala Gimnazială Măriței;
- Școala Generală Nr. 10 Suceava;
- Școala Gimnazială Slătioara;
- Școala Gimnazială Gemenea;
- Școala Gimnazială Stulpicani;
- Liceul cu Program Sportiv Suceava;
- Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” (Moldovița);
- Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava;
- Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava;
- Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava;
- Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava;
- Liceul Tehnologic Nr.1 Câmpulung Moldovenesc;
- Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava.
„Situația epidemiologică incertă de la nivel național reprezintă o amenințare la adresa desfășurării fizice a orelor de curs. Viziunea proiectului EduGreen, în noua sa etapă, este de a oferi elevilor acces egal la educație de calitate, prin furnizarea echipamentului necesar desfășurării școlii online și informării pentru dezvoltarea culturii generale a elevilor”, au transmis inițiatorii proiectului.
Pentru mai multe informații despre EduGreen, persoana de contact este Petru-Vasile Gafiuc, președintele Asociației ACDC (email: acdcassociation@gmail.com, tel: 0230.524.128).