PoliticStiri Locale

Cristian Șologon și Larisa Blănari, numiți de PSD pentru a fi viitorii subprefecți de Suceava

Larisa Blănari și Cristian Șologon au fost desemnați de Biroului Permanent Județean al PSD să ocupe cele două posturi de subprefecți ai județului Suceava. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de sâmbătă, 18 decembrie 2021.

Cristian Șologon a fost subsecretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării, director de cabinet al fostului prefect de Suceava, Florin Sinescu, director al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Suceava, inspector în cadrul Serviciului de Consultanță Proiecte, Dezvoltare Locală și Rurală al Consiliului Județean. În prezent, Cristian Șologon deșine funcția de secretar general al Organizației Județene PSD Suceava.

Larisa Blănari este consilier județean din partea PSD Suceava, aflându-se la primul mandat. Aceasta a candidat și la alegerile parlamentare precedente, pe lista Partidului Social Democrat pentru Camera Deputaților.

Pentru ca Larisa Blănari și Cristian Șologon să ocupe posturile pentru care au fost numiți, decizia va trebui confirmată la nivel guvernamental și publicată în Monitorul Oficial. În acest moment, subprefecții de Suceava sunt liberalii Daniel Prorociuc și Alexandru Salup. Totodată, în urma negocierilor dintre PSD și PNL, s-a hotărât ca actualul prefect, Alexandru Moldovan, să își mențină funcția.

Articole Similare

Back to top button