InterneStiriStiri Locale

Ion Lungu, după întâlnirea cu reprezentanți ai autorităților centrale: „Am avut astăzi discuții importante la București”

Primarul Municipiului Suceava, Ion Lungu, a purtat luni, 13 decembrie 2021, discuții importante, atât la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu ministrul Cseke Attila și cu Vasilica Baciu, reprezentanta Direcției pentru servicii comunitare de utilități publice și parcuri industriale, cât și cu directorul general al Companiei Naționale de Investiții, Irina Pătrășcoiu. Totodată, o serie de discuții au avut loc și la Comisia de Împrumuturi din cadrul Ministerului de Finanțe.

„Proiectele prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny sunt în faza de evaluare. Până la sfârșitul lunii martie se estimează prima etapă de evaluare, conform discuției avute cu domnul ministru al dezvoltării. La fel se lucrează la PNRR, programul de redresare și reziliență, unde este în curs de elaborare și aprobare Ordonanța de Urgență a Guvernului privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru fondurile europene alocate României prin Mecanismul de redresare si reziliență”, a declarat Ion Lungu.

Primarul orașului Suceava a mai transmis că, în urma discuțiilor avute la direcția de termoficare, a obținut decontarea sumei de 1.500.000 lei, aferentă lucrărilor de deviere a magistralei de termoficare la Ruta Alternativă Suceava-Botoșani.
La Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor, Ion Lungu a expus subiectul folosirii sumelor necheltuite din creditul de trezorerie angajat în anul 2021, prin prinderea sumei neangajate, de aproximativ 15.000.000 lei, în bugetul anului 2022.

În ceea ce privește cele două licitații de la Compania Națională de Investiții, în cadrul cărora municipalitatea suceveană este beneficiar, acestea sunt în faza finală, iar contractele ar putea fi semnate până la sfârșitul acestui an, dacă nu vor exista contestații. Este vorba despre licitațiile aferente proiectelor Sala Polivalentă de 5000 de locuri din Municipiul Suceava și Baza sportivă Tip I – teren de fotbal de dimensiuni UEFA, cu o tribună de 500 de locuri.

Articole Similare

Back to top button