Sâmbătă, 27 noiembrie 2021, la Suceava, a fost dezvelit bustul lui Franz Cavaler des Loges, primarul orașului între anii 1891 și 1914. Evenimentul a fost urmat de semnarea unor parteneriate de înfrățire între Suceava și orașele Chișinău și Karavas.
Ajunul Zilei Bucovinei a fost marcat prin dezvelirea statuii primarului care a transformat Suceava din târg în oraș, Franz Cavaler des Loges. Ilustrul edil a condus Suceava între 1891 și 1914, timp în care a realizat numeroase lucrări de modernizare asupra infrastructurii din oraș. Bustul este amplasat în imediata apropiere a Primăriei Municipiului Suceava.
În cadrul ceremoniei, un sobor de preoți condus de Serafim Grigoraş, starețul Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, a oficiat o slujbă de pomenire a primarilor orașului care au trecut la cele veșnice.
Totodată, cu această ocazie, au foat înmânate diplomele de Cetățean de Onoare acordate de Primăria Suceava domnului prof. Adrian Graur, domnului Dimitrie Balint, domnului Marius-Vasile Cozmiuc, doamnei Carmen-Veronica Steiciuc (post-mortem), domnului Ion Paranici (post-mortem) și domnului Alexandru-Cornel Grosar (post-mortem).
Printre cei prezenți la eveniment se numără Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, Alexandru Moldovan, prefectul județului Suceava, Ioan Balan și Mirela Adomnicăi, deputați de Suceava, dar și oaspeți veniți din străinătate: domnul Ion Ceban, primarul din Chișinău, domnul Nicos Hadjistephanou, primarul orașului Karavas, doamna Livia Pilipețchi, primarul orașului Soroca și domnul Roman Kliciuk, primarul orașului Cernăuți.
„După ceremonie am parafat alături de domnii Ion Ceban și Nicos Hadjistephanou, împreună cu delagațiile lor, parteneriatele de înfrățire cu orașele Chișinău, capitala Republicii Moldova, și Karavas, din Cipru. Suntem, desigur, uniți de istorie cu frații noștri din Basarabia și intenționăm să dezvoltăm proiecte comune. De parteneriatul cu Karavas vom încerca să profităm în special pe plan turistic”, a transmis Ion Lungu, primarul Municipiului Suceava.