InterneStiriStiri Locale

Spitalul Județean de Urgență Suceava este pregătit să reia internările pentru patologii non-Covid în Secția Pneumologie

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, a declarat miercuri, 24 noiembrie 2021, faptul că scăderea numărului de persoane infectate în județul Suceava a generat și o reducere a numărului de persoane cu Covid-19 internate în Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”.

În acest context, Spitalul Județean Suceava va relua activitățile pentru patologiile non-Covid din cadrul secțiilor care funcționează în pavilioanele spitalului vechi. Astfel, în timp ce pacienții Covid vor fi tratați în Secția de Boli Infecțioase, secția de Pneumologie va redeveni non-Covid. Această măsură face parte din planul de revenire la activitatea normală a unității spitalicești sucevene.

„Pe final de val patru pot spune că prin coordonarea și cooperarea la nivel județean s-a făcut față mai bine situațiilor avute în acest val care a avut un specific aparte, cu o pondere semnificativ mai mare a cazurilor grave și critice. Prin coordonarea județeană a fost posibil ca Spitalul nou să poată deservi în continuare cazurile urgente din tot județul pentru toate patologiile, iar Ambulatoriul de Specialitate al SJU Suceava a funcționat după programul normal și nu a mai existat riscul ca principala unitate spitalicească din județ să devină spital-covid în totalitate. Această coordonare județeană a funcționat bine pentru că toți cei implicați au stat mereu în contact și au acționat împreună, dar cred că este necesară o reglementare normativă care să faciliteze o cât mai bună cooperare în acest domeniu”, a transmis Niculai Barbă, Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava.

Articole Similare

Back to top button