Comunicate de presaPolitic

Declarație de presă a deputatului PSD Eugen Bejinariu: „Ne așteptăm la bună colaborare cu partenerii liberali de guvernare”

Deputatul PSD Eugen Bejinariu a făcut miercuri, 24 noiembrie 2021, o serie de declarații în ceea ce privește parteneriatul de guvernare dintre PSD, PNL și UDMR, pe care îl consideră soluția potrivită, „pentru că oamenii cu experiență politică îndelungată știu deja lecția echilibrului în slujba obiectivelor mari”. Totodată, acesta a făcut câteva precizări și în legătură cu alte partide politice, precum USR și AUR.

Redăm, în cele ce urmează, declarația integrală a deputatului Eugen Bejinariu.

„Puterea de dreapta își prezintă scuzele către poporul român! Așa se traduce recunoașterea faptului că doar PSD este un partid responsabil, că doar pe noi se pot baza partenerii ca aliați și coechipieri în actul guvernării. Am pus în paranteză și acuzațiile lor nedrepte din ultimii ani și jigniri și ura alimentată agresiv, pentru că poporul român nu s-a lăsat influențat de ele, PSD a câștigat toate alegerile și pentru că reverența matură a PNL-ului de acum în fața competențelor PSD echivalează cu o recunoaștere a greșelilor lor politice din trecut.

Nu ne așteptăm la acte de responsabilitate din partea USR, este un partid alcătuit din oameni care vorbesc mai mult decât citesc și care și-au făcut virtute din îndărătnicie. Nu ne așteptăm la spirit de cooperare, armonios și superior mizelor politice, nici de la AUR. Este un partid construit pe retorică populistă, care a preluat metoda de a se evidenția prin regia unor episoade de penibil la adresa competitorilor politici.

Ne așteptăm la bună colaborare cu partenerii liberali de guvernare, tocmai pentru că oamenii cu experiență politică îndelungată știu deja lecția echilibrului în slujba obiectivelor mari. PSD a câștigat alegerile și am fost nevoiți să facem un pas înapoi în fața aritmeticii politice care a reunit atunci eforturi de a ne exclude. A venit momentul ca PNL să facă un pas înapoi în fața realității că suntem singurul partener politic alături de care se poate guverna stabil, durabil și responsabil. Din acest punct, în care ne despart viziuni politice și convingeri ideologice, ne unesc dorința și putința de construi împreuna o viața mai bună pentru toți românii. Dreapta moderată, PNL și stânga modernă, PSD își unesc forțele pentru a guverna stabil, pentru a traversa cât mai rapid și mai puțin costisitor crizele cu care se confruntă România și pentru a asigura un trai mai bun românilor. Rămânem competitori politici și vom fi nevoiți în fiecare zi să ne ajustăm viziunile, filosofia politică și soluțiile de parcurs, astfel încât împreună să alcătuim o echipă omogenă, în interesul oamenilor.

Parteneriatul de guvernare PSD-PNL-UDMR reunește în actul guvernării cele trei partide mature, responsabile, cărora, în fapt, românii le-au acordat întotdeauna majoritatea voturilor lor. În ceea ce ne privește ne angajăm să servim cu bună credință, competență și responsabilitate suma valorilor comune, a celor care ne unesc și pe care oamenii le prețuiesc dincolo de atașamente ideologice!”

Articole Similare

Back to top button