
Gheorghe Flutur, Președintele Consiliului Județean Suceava, i-a mulțumit suceveanului Bogdan Gheorghiu, apreciindu-i activitatea desfășurată în funcția de ministru al Culturii.
Președintele CJ a transmis cuvinte de laudă pentru parcursul de mai bine de doi ani a lui Bogdan Gheorghiu, despre care spune că a reprezentat cu cinste liberalismul și Filiala PNL Suceava în Guvernul României, într-o perioada grea și cu multe provocări.
„Personal, îmi pare rău că prin negocieri nu s-a putut ca Ministerul Culturii să fie la noi, ceea ce ar fi însemnat că Bogdan Gheorghiu ar fi putut continua la Ministerul Culturii. El rămâne un tânăr politician, echilibrat, care a știut să țină aproape personalitățile din acest domeniu.
A lucrat foarte bine cu colegii din Guvern și a relaționat foarte bine cu instituțiile administrației publice, a răspuns prezent la toate solicitările, a avut răbdare, diplomație și și-a respectat cuvântul dat.
Portofoliul de ministru al Culturii îi creează lui Bogdan Gheorghiu profilul unui om politic de viitor, iar eu vreau să-i mulțumesc pentru echipă și pentru performanță”, a precizat Gheorghe Flutur.