Organizatia Judeteana Suceava
Din păcate 1 septembrie a reprezentat o nouă zi neagră pentru pensionarii români, de când puterea se află în mâinile celor de la PNL-USRPLUS-UDMR. În această zi punctul de pensie ar fi trebuit să crească, la 1.875 de lei, potrivit Legii 127/2019, votate de Parlamentul României, la inițiativa PSD. Ca și Guvernul Orban, care a amânat creșterea de anul trecut, Guvernul Cîțu a făcut la fel.
Consecința este aceea că seniorii României vor continua să trăiască la limita sărăciei, în vreme ce prețurile cresc galopant, în special cele la energie.
De altfel PSD a avertizat în mod repetat că liberalizarea pieței energiei, fără pregătirile necesare,va fi un dezastru. Și așa și este! Din cauza iresponsabilității celor de la putere, toate prețurile au crescut peste măsură, coșul românilor fiind tot mai gol și puterea de cumpărare tot mai slabă. Este deja oficial că primele șase luni ale acestui an au adus cea mai mare creștere de prețuri din ultimii 13 ani, doar că actuala guvernare refuză să înțeleagă această realitate deosebit de îngrijorătoare.
Vine iarna, domnilor guvernanți. Facturile la utilități vor crește chiar cu 100%, prețul produselor alimentare a crescut deja cu aproximativ 30%, inflația va depăși, conform prognozelor, 7%, combustibilul a crescut cu 17% față de anul trecut. Cu alte cuvinte, singurele lucruri care cresc în România guvernată de PNL-USRPLUS-UDMR sunt prețurile și inflația. Dar nu și nivelul de trai. Și pe lângă pensii înghețare, avem salarii înghețate, alocații înghețate, o economie „înghețată”. Iar la cum merge guvernarea, tare ne temem că la iarnă vom avea bătrâni înghețați, tineri care nu-și vor putea plăti ratele nici utilitățile și ne vom trezi cu toții într-o Românie care seamănă tot mai mult cu un lagăr de exterminare pentru românii cu venituri mici. Și asta se datorează întru totul guvernării PNL-USRPLUS-UDMR.
Senator, Ioan Stan