Comunicate de presaStiriStiri Locale

INSERTIA PE PIATA MUNCII_VECTORUL INVATAMANTULUI TERTIAR” proiect al USV SUCEAVA

Rezultate obţinute în cadrul proiectului

Inserția pe piața muncii – vectorul învățământului terțiar

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în calitate de Beneficiar, anunță finalizarea proiectului ,,Inserția pe piața muncii – vectorul învățământului terțiar”, finanțat prin Apelul POCU/320/6/21 „Măsuri de optimizare a ofertelor de studii din învățământul superior în sprijinul angajabilității”, cod SMIS 121221. 

Proiectul a fost implementat în parteneriat cu Universitatea din Pitești, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, în perioada 5 februarie 2019 – 5 august 2021. 

Proiectul a fost cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 6 – „Educație și competențe”. Valoarea totală a proiectului a fost de 5.913.896,21 lei, din care valoarea contribuției Fondului Social European a fost de 5.026.811,79 lei, valoarea contribuției de la bugetul național a fost de 768.806,21 lei, iar contribuția partenerilor a fost de 118.278,01 lei. 

Obiectivul general al proiectului a vizat diversificarea și îmbunătățirea ofertei și programelor educaționale din patru centre de învățământ superior acreditate – reprezentative pentru trei regiuni de dezvoltare, în vederea intensificării procesului de integrare a cursanților și studenților în învățământul terțiar universitar și non-universitar, în corelație cu nevoile pieței muncii din sectoarele economice/ domeniile identificate prin SNC si SNCDI. 

Numărul beneficiarilor proiectului a depășit țintele propuse de 400 de persoane, dintre care 300 de studenți, 40 de cursanți și 60 de cadre didactice. 

Rezultatele proiectului au fost atinse integral, fără prelungiri ale proiectului și cu respectarea bugetului propus inițial, după cum urmează: 

• Realizarea unei campanii de informare cu privire la oferta educațională specifică învățământului terțiar non-universitar, desfășurată în 10 comunități cu populație vulnerabilă, cu accent pe populația rromă. 

• Încheierea a peste 80 de parteneriate cu parteneri sociali din medii publice și private (potențiali angajatori). 

• Realizarea a 16 workshop-uri „școala motivațională”, organizate cu parteneri sociali din medii publice si private (potențiali angajatori) pentru 480 de participanți (40 cursanți, 300 studenți, 60 cadre didactice, 80 potențiali angajatori). 

• Acordarea a 40 de burse pentru cursanți înmatriculați în primul an într-un program de studiu în cadrul învățământului terțiar înființat prin proiect. 

• Realizarea unor pachete integrate de măsuri de asistență educațională (consiliere academică, orientare în carieră), furnizate pentru 40 de cursanți și peste 300 de studenți. 

• Realizarea a trei programe post-universitare – în relație cu proiectarea de cursuri complementare și promovarea de medii noi de învățare (studii de caz, învățare bazată pe contexte reale de acțiune, învățare colaborativă, experimentare etc.), solicitarea și utilizarea feedback-ului și o evaluare eficientă a rezultatelor învățării – pentru 45 cadre didactice din trei centre de învățământ terțiar universitar, dintre care peste 90% certificați. 

• Realizarea unui program post-universitar de formare / specializare / perfecționare pentru 15 membri ai personalului didactic din învățământul terțiar non-universitar, dintre care peste 90% certificați. 

• Organizarea a patru workshop-uri, în patru centre universitare acreditate, pentru 60 de membri ai personalului didactic din învățământul terțiar universitar și non-universitar, în vederea promovării modelelor de succes dezvoltate. 

• Realizarea a șase oferte educaționale/cursuri complementare învățământului terțiar universitar, dezvoltate și furnizate pentru un număr mai mare de 300 de studenți din ultimul an de studii de licență/ masterat. 

• Realizarea a trei studii de inserție profesională a absolvenților de învățământ terțiar universitar, în trei centre universitare acreditate. 

• Organizarea unor stagii de practică pentru minimum 200 de studenți, 40 de cursanți și 60 membri ai personalului didactic universitar – experți promotori de practică de specialitate în cadrul a patru centre universitare acreditate. 

• Realizarea a două programe de studiu pentru învățământul non-universitar, în cadrul instituției de învățământ superior acreditate, validate/autorizate/ implementate. 

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020

Articole Similare

Back to top button