ÎN RĂSPĂR
Deşi ştiam de multă vreme despre Alex. Ştefănescu (am cunoscut pe caţiva dintre colegii lui de clasă, care admirau încă din şcoală talentul său), s-a întamplat să citesc abia recent cartea în care se destăinuie în mod direct şi din care reuşesti să înţelegi trăsături esenţiale ale personalitaţii sale (,,Convorbiri cu Alex. Stefanescu’’). Mi-am dorit mai mult, şi astfel am început să citesc ,,JURNAL SECRET’’, cartea la care aş vrea să mă refer aici si acum.
Alex. Ştefănescu remarcă aspecte esenţiale ale comportamentului uman, ale societaţii, în general, şi demonstrează ,,matematic’’, prin reducere la absurd, felul ideal în care ar trebui să se manifeste oamenii, să funcţioneze instituţiile.
Am găsit astfel , acolo, mai mult din Alex. Ştefănescu: bun simţ cumulat cu bun gust, spirit de observaţie, adăugat unui deosebit simţ al detaliului, perseverenţă şi operativitate – insuşiri destul de rare la artişti- cum Alex. Ştefănescu însuşi remarca în ,,Jurnal…’’, referindu-se la extrem de multa activitate depusă pentru elaborarea ,,Istoriei literaturii romăne contemporane, 1941-2000’’. Mai mult decăt atăt, forma de persecuţie comunistă la care a fost supus, (securitatea începuse să-l ancheteze, la vârsta când autorul jurnaluluiabia ieşea din vărsta adolescenţei, pentru o ‘’faptă’’ fără legătură cu acea realitate absurda), îi accentuează spiritul critic. (Oricum, un astfel de episod nu poate fi şters din memorie şi iţi marchează personalitatea.)
Autorul ,,Jurnalului secret’’ priveşte lumea, preia situaţiile reale la care este conectat, comune la prima vedere, dar reprezentative pentru o anumită stare de fapt, pe care le prezintă într-un caleidoscop de faţete ale vietii din România. Acestea nu sunt neapărat transfigurate, ci mai ales prezentate în răspăr, detaliate foarte precis, ,,chirurgical’’, într-un limbaj întotdeauna exact, concis, adecvat, cu umorul deja specific şi mai ales cu autoironie (de asemenea specifică). ,,M-am săturat de hlizeala maniacală şi de sarcasmul golănesc din ,,Academia Caţavencu’’ (vezi şi cel din ,,Charlie Hebdo’’, de la cel timp). Totul într-un stil anecdotic, incitant şi acaparator. Din această ,,lume’’ nu lipsesc: mediul nostru natural (locuri din ţară, oraşul , cartierul, cu ceea ce au dezagreabil, necivilizat, neconform cu noua realitate europeană), obiceiuri, cu ceea ce acestea au rudimentar, desuet, superfluu, colegi de breaslă, oameni simpli cu diverse meserii, cu manifestari supărătoare pentru cei din jur, politicieni aroganţi, compunând cu toţii un mediu nesănătos, precar prin ponderea defectelor.
Tablourile’’ sunt prezentate cronologic , dar după lectură acestea pot ramâne în minte şi într-o altă structură: Ştefănescu şi neregulile din ţară, Ştefănescu şi colegii de breaslă, Ştefănescu faţă cu femeile (un ideal posibil de atins, dacă… n-ar exista şi bărbaţii din jurul acestora) sau Ştefănescu faţă cu…,,reacţiunea’’, adică faţă cu politicienii, în cea mai mare parte adversari întru idei, idealuri, capacitate, comportament.
În jurnalul lui Alex. Ştefănescu, se vede, din nefericire, o Românie ce continuă să nu fie curată, sub aspect ecologic, poluată fonic de manele, cultural de kitsch-ul foarte răspandit, neprietenosă, prin modul de comportare al celor din jur, fără respect pentru lege. Românii nu şi-depaşiseră limitele (cel putin la timpul cand jurnalul a fost scris) în raport cu modul de alegere a politicienilor.
Citind ,,Jurnal secret’’de Alex .Ştefănescu, mi-a venit în minte câte ceva din celebrele ,,Eseuri” ale lui Montaigne. Umorul lui Alex. Ştefănescu este deplin. Daca ar fi să mă conectez la alte ,,cazuri’’din literatură, gândul m-ar duce şi la Jerome K. Jerome ori Ilf şi Petrov. Dar Alex este suficient de mare (şi la propriu), încât am putea, cu succes, să întoarcem comparaţia.
Un articol realizat de prof. Viorel Chirica.
