Vintage …(un)limited
Vintage, un cuvânt ca o linie de forţa în spectrul romanului ,,America de peste pogrom’’ de Cătălin Mihuleac, devenit colocvial în raport cu utilizarea originară, internaţionalizat, cu noi accente semantice. Vintage, o subtilă modalitate de exprimare individuală care dezvoltă simbioza dintre formă şi fond, ameninţată, totuşi, de echilibrul fragil dintre sublim şi ridicol. Ideea de vintage, care poate să puna etichete, la limita dintre bine sau rău, dintre neofit şi connaisseur, înseamnă şi curajul de a da timpul înapoi sau capacitatea de a inţelege story-ul din spatele obiectului căutat. Există o tentaţie a vintage-ului, aşa cum există o tentaţie a snobismului, în detrimentul autenticului.
Cartea face, şi în context vintage, prin personajele sale, diferenţierea dintre autentic şi artificial, dintre manifestările frivole şi cele grave, pentru că vintage, prin extensia întalnită în carte, poate fi şi un om (om adevărat), un obicei, cultură sau chiar o poveste de viaţă care merită şi trebuie amintita. O poveste de viaţă cu valoare sporită de timp. (,,Înaintând în vărsta, vreau să devin o femeie vintage”, spunea un personaj important al romanului.).
În ,,America de peste pogrom’’, autorul abordeaza, în manieră originală, cu mult curaj – datorită aducerii în lumină a unor adevăruri care se voiau uitate, dar şi datorita stilului narativ – o tema vastă şi deosebit de complexă, ce nu poate fi tratată exhaustiv, lumea evreiască şi, evident, legătura acesteia cu cea non evreiască, Idea cărţii este îndreptată spre evenimentul ce a zguduit societatea din România şi a complicat istoria românească, pogromul de la Iaşi împotriva evreilor, din iunie 1941. (,,Pogrom, la Iaşi? Am facut la şcoală şi în facultate, istorie de m-a durut capul. Dar nici un profesor nu a pomenit un singur cuvant despre.’’).
Romanul lui CătălinMihuleac este structurat pe doua paliere temporale, în prezent, la inceputul anilor 2000 şi, respectiv, în trecut, în anii premergători intrării României în al doilea război mondial. Este povestea a două familii de evrei, Bernstein şi, respectiv, Oxenberg, din perioadele mentionate, aparent fără legătură între ele, care se dezvoltă succesiv în capitolele romanului. Legătura dintre cele doua familii – observăm pe parcursul dezvoltării naraţiunii – este realizată de personajul pivot al romanului, dar şi ,,promotor’’ al acestuia, tânăra Sânziana, alias Suzy, devenită chiar de la începutul povestirii, membră, prin alianţa, a familiei Bernstein din America zilelor noastre, dar şi managerul de succes al firmei acestei familii, Bernstein Vintage Ltd.
Palierul american al carţii este redat prin relatarea, la persoana întai, facută de Suzy, cu umor şi detaşare pâna la punctul de inflexiune al romanului, în care, aceasta, înţelege originea şi drama familiei în care trăieşte. Suzy exprimă cu nonşalanţa şi sinceritate stările şi situaţiile prin care trece, frustrante uneori, prezentarea având accente autoironice şi autopersiflante încantătoare.. Admirată, invidiată, temută chiar cateodata, Suzy are insuşirile capabile să starneasca afectele menţionate. Este nu numai tănără, dar şi frumoasă şi inteligentă. Farmecul personal dublat de personalitatea puternică, atitudinea voluntară, în care simţul umorului exprimat foarte natural, uneori naturalist, într-un limbaj liber, nonconformist, o salvează din multe capcane pe care viaţa i le întinde. Legatura deseori conflictuală cu soacra, Dora Bernstein, infaţişată cu ironie şi sarcasm, înca din primele pagini ale carţii (,,Joe e un barbat vintage. Nu un moşneag. Pe cand Dora e o băbăciune. Nicidecum o damă vintage.’’), se transforma către final în ataşament şi solidaritate, atunci când se devoalează identitatea Dorei şi se găseşte cheia abordării naraţiunii pe cele două paliere temporale. Cunoaştem astfel legătura Dorei cu Iaşul anului 1941, Iaşul copilăriei sale, pe când se chema Golda Oxenberg, fiica meyină a doctorului Oxenberg, copilarie curmată brutal de ,nebunia acelor cumplite zile ale pogromului. ,,Tot ce e basm in viaţa Goldei se şterge definitiv în iunie 1941’’.
Prosperitatea familiei Bernstein, cea din prezent, din atât de ofertanta Americă (,,Americanul este cel mai bun prieten al omului’’), rezultat al valorifiăarii cu mare succes a calitaţilor native, ancestrale, în cadrul unui comerţ cu imbatabilele produse vintage sau devenite astfel printr-o metamorfoză abila. este în concordanţa cu cea a familiei Oxenberg din Iaşul interbelic, Este familia unui medic ginecolog, cu succes profesional şi implicit financiar, reprezentativă în mare măsură pentru majoritatea familiilor evreieşti din România sau din lume, în care perseverenţa atent orientată, le conferă, în timp, prosperitate materială sau un statut social important, de invidiat, un scut aparent faţa de pericolul de orice fel. (,,Toate familiile fericite seamana intre ele’’) Doar un observator atent şi cu experienţă putea întrezări.shimbări în bunul mers al vieţii de atunci ale începutului anilor treizeci ale secolului trecut, atât de bogat în evenimente. La început abia perceptibile, mai apoi sporadice, curând frecvente şi vizibile, manifestările antievreieşti culminează cu exprimări agresive, nu numai din ce în ce mai violente, dar şi mai extinse. (,,Fiecare familie nefericita, este nefericita in felul ei’’).
Din şirul evenimentelor ce au culminant cu pogromul de la Iaşi, scena din ,,trenul mortii’’,poate fi considerata antologică prin modul în care sunt prezentate cumplitele momente prin care trec cei ,,transportaţi’’ Sunt scenele unui teatru absurd în care oamenii, personajele îşi pierd treptat contactul cu realitatea. Frica, pe fondul îmbulzelii şi al vacarmului creat de ţipete sau gemete, într-o căldură de infern, amplificată de lipsa de aer, îi duce pe oamenii din vagon, la pierderea capacităţii de a raţiona normal, la un compotament nefiresc, aberant, la manifestări conotative delirului sau nebuniei. Între absurd şi logic, între concret şi abstract, între pudoare şi exibare fără control, pasul devine neobisnuit de mic. Sub aspectul rezolvării stilistice, amestecul de naturalism şi suprarealism, transformat în expresionism, în cheia unei ironii care la prima vedere pare să nu-şi aibă locul, te duce cu găndul, în ceea ce priveşte inducerea în conştiinţa cititorului a echivalentului vizual al descrierilor facute, de precursori din lumea artelor plastice, la maeştrii artei gothice sau la Bosch, Ensor sau Goya.
Documentarea riguroasă, amanunţită, relevă multe aspecte necunoscute publicului larg în legatură cu deceniul trei al scolului trecut, cu referire concretă la personalităţi ale vremii, la mentalităţi ale acelei perioade, ca şi la elemente din peisajul urban ale Iaşului interbelic, de referinţa in acest remember. Dinamica personajelor, manifestarea lor civila sau în cadrul instituţiilor este plină de expresie şi culoare, iar redarea tuturor elementelor ce crează compoziţia este facută într-o tehnica originală de exprimare artistică, în care curajul estetic, rar întâlnit, se impleteşte cu o viziune inedita, in care exprimarea se adapteaza momentelor, situaţiilor, personajelor. Este deja literatura sec 21, în care existăm, cu mijloace de exprimare specifice acestui timp, pe care ar trebui să îl inţelegem. Chiar şi un subiect grav, ca cel al unor destine umane la limita suportabilităţii şi a unor drame subsumate, al unor poveşti de viaţa, iubire, familie, succes profesional, poate fi exprimat prin mijloace aparent neobişnuite, chiar surprinzătoare, în care ironia, câteodata amară, umorul, câteodată negru sunt accentuate de un lexic de multe ori neconvenţional, uneori argotic.
Timpul trece. Ranile se cicatrizeaza. Urmele acestora rămân. Cum pot oamenii să îşi trateze cu o astfel de cruzime semenii! De ce se întamplă astfel de lucruri, pogrom, represiune, exterminare, purificare etnică, holocaust? Au fost foarte multe astfel de manifestări de-a lungul istoriei, chiar în sânul aceluiaşi popor, dacă ar fi să ne gândim doar la crimele comunismului. In ce măsură răspunsul poate fi oferit de psihologi, sociologi, istorici, teologi? Va, pensiero!…
Acest articol a fost realizat de prof. Viorel CHIRICA.
