Evenimente

SUB AUSPICIILE ASOCIAȚIEI FACULTĂȚILOR DE ECONOMIE DIN ROMÂNIA (AFER), USV A GĂZDUIT, CEA DE-A XV-A EDIȚIE LOCALĂ A OLIMPIADEI NAŢIONALĂ A ECONOMIȘTILOR ÎN FORMARE (ONEF)

În dinamica economiei regionale, Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava urmărește, cu consecvență, stimularea performanțelor în pregătirea profesional-ştiinţifică a studenţilor economiști, având ca deziderat major aprofundarea competențelor de cercetare în domeniul științelor economice, concomitent cu dezvoltarea aptitudinilor profesionale, comunicarea în cadrul colectivelor de lucru şi cultivarea spiritului competițional.

Sub auspiciile Asociației Facultăților de Economie din România (AFER), centrul universitar sucevean a găzduit, în perioada 10 -17 mai 2021, cea de-a XV-a ediție locală a Olimpiadei Naţională a Economiștilor în Formare (ONEF). Olimpiada a constat într-o competiție de comunicări științifice, organizată pe două secțiuni distincte, masterat și licență.

Cele două articole științifice premiate la secțiunea masterat au fost: Model econometric de evaluare a goodwill-ului pentru companiile care aplică raportarea integrată – elaborat de Ana-Maria Sandulachi și Anda·Larisa Ivaniuc, de la programul de studiu Contabilitate, Audit Financiar și Expertiză Economică, sub coordonarea lect. dr. Marius Ciubotariu și asist. dr. Gabriela Cosmulese, și Conceptualizarea unui model econometric de evaluare a prețurilor de transfer în funcție de indicele de localizare geografică – elaborată de Paula Croitor și Alexandru Constantin Daniel, de la programul de studiu Contabilitate, Audit Financiar și Expertiză Economică,  sub coordonarea lect. univ. dr. Anamaria Geanina Macovei și conf. dr. Marian Socoliuc.

La secțiunea licență, au fost premiate următoarele articole științifice: Tranziția de la industria 4.0 la industria 5.0. Cei 4C ai schimbării economice globale – elaborat de Alexandra Veronica Ungureanu, de la programul de studiu Economie Generală și Comunicare Economică, sub îndrumarea prof. dr. Carmen Eugenia Nastase,și Percepția generațiilor Y și Z privind procesul digitalizării contabilității – elaborat de Alexandru Cojocari și Iulian Dascălu, de la programul de studiu Contabilitate și Informatică de Gestiune, sub îndrumarea prof. dr. Veronica Grosu și lect. univ. dr. Anamaria Geanina Macovei.

Cele 4 lucrări vor reprezenta Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică la fazele naționale ale competițiilor din cadrul Olimpiadei, la Academia de Studii Economice din București – secțiunea masterat, respectiv Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – secțiunea licență.

Articole Similare

Te-ar interesa si
Close
Back to top button