InterneStiriStiri Locale

PREFECTURA SUCEAVA ȚINE SĂ REAMINTEASCĂ SUCEVENILOR DE HOTĂRÂREA GUVERNULUI ROMÂNIEI NR. 531 DIN 10.05.2021 PRIVIND PRELUNGIREA STĂRII DE ALERTĂ

Instituția Prefectului – județul Suceava ține să reamintească sucevenilor de Hotărârea Guvernului României nr. 531 din 10.05.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, modificată și completată prin Hotărârea Guvernului României nr. 550 din 14.05.2021;

Potrivit hotărârilor menționate mai sus am intrat în data de 15 mai în prima etapă de relaxare. Totuși rămân în continuare valabile unele măsuri dintre care amintim:

–        Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;

–        Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) în spații închise/ deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente;

–        În interiorul localităților se interzic circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;

–        Nu este permisă activitatea în cluburi și discoteci;

În data de 14.05.2021 Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea nr. 29 privind propunerea adoptării unor măsuri de relaxare în contextual evoluției pandemiei de COVID-19. Totuși, Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență va intra în vigoare prin adoptarea unei hotărâri de Guvern conform prevederilor legale.

În cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență din data de 17.05.2021, prefectul județului Suceava, Iulian Cimpoeșu a cerut a solicitat structurilor județene subordonate Ministerului de Interne să intensifice activitățile în context COVID-19.

Vaccinarea este soluția pentru ieșirea din pandemie, de țintele de vaccinare depinzând introducerea următoarelor etape de relaxare.

Articole Similare

Back to top button