InterneStiriStiri Locale

ION LUNGU: AM PARTICIPAT LA BUCUREȘTI LA O DISCUTIE PE TEME LEGATE DE INVESTITII PE FONDURI GUVERNAMENTALE SI FONDURI EUROPENE

Ion Lungu, primarul Municipiului Suceava, a participat, marți, 6 aprilie 2021, la o discutie pe teme legate de investitii pe fonduri guvernamentale si fonduri europene la sediul Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, unde a participat Domnul ministru Atilla Czeche.

Acesta a transmis că a discutat despre modul de alocare a fondurilor din Programul National de Redresare și Reziliența și a celor gestionate prin Compania Natională de Investiții. De asemenea a avut întâlniri la acest minister, unde am deblocat semnarea contractului cu firma Solaris care a castigat licitatia pentru 15 autobuze electrice,totodată am adus la zi plățile pentru cererile de plată la proiectele europene in curs de derulare.

Totodoată, acesta s-a întalnit la Compania Natională de Investiții cu doamna Director general unde a discutat despre demararea procedurilor de licitatie pentru proiectare si execuție la Sala Polivalenta de 5.000 de locuri de la Suceava si pentru Baza sportiva tip I,teren de fotbal de dimensiuni UEFA ,cu o tribuna de 500 locuri,pe care il vom construi in cadrul Complexului sportiv din Zona Metro.


În aceeași, edilul șef a participat la sedinta Comisiei de Împrumuturi de la Ministerul de finante și a avut discutii legate de acordarea subventiilor la termoficare in anul 2021,care intră sub incidenta ajutorului de stat.
Ion Lungu a conchis că “prioritatea de grad zero in perioada următoare este legată de pregătirea proiectelor pe fonduri europene in perioada 2021-2027 ,atât pe Programul Operational Regional cât și pe Programul Anual de Redresare si Rezilienta.Doamne ajută!”

Articole Similare

Back to top button