
Astăzi, în matinalul ASTA DA DIMINEAȚĂ, într-o intervenție telefonică, alături de Vlad Florin Tudosă, s-a aflat dr. Radu Ciornei, cercetător sucevean, specialist în imunologie, microbiologie și genetică moleculară.
Cei doi au discutat despre Legea carantinării și izolării, care intră de astăzi în vigoare și care printre altele prevede obligativitatea internării timp de 48 de ore a pacienților asimptomatici, despre ce numim defapt pacient asimptomatic dar și despre perspectivele a avea un vaccin până în primăvara anului viitor.
În finalul intervenției, domnia sa a transmis următorul mesaj de încredere sucevenilor “suntem cel mai curat din punct de vedere epidemilogic loc din țară, în care populația s-a infectat deja în proporție de 20-25% la nivel de județ și 30% la nivelul municipiului Suceava. Le transmit tutor să respecte în continuare regulile de distanțare socială, să poarte mască și vom fi foarte bine. Recomand tututor să vină în Bucovina și chiar sucevenilor să își petreacă vacanțele aici, pentru a ajuta turismul local. “