La mulți ani, Franța! Bonne fête nationale! Vive l’amitié franco-roumaine!
Astăzi, 14 iulie, Franța sărbătorește după 231 de ani Revoluția Franceză, momentul unic al transformării unui regim monarhic într o republica a cetățenilor. Este, așadar, o aniversare a poporului francez dar la care și noi, românii, cel puțin cu sufletul participăm în acest an, dat fiind contextul epidemiologic. Despre Ziua Națională a Franței, simbolistica acestei zile, relațiile româno-franceze și activitatea Biroului Francez din Suceava, Vlad Florin Tudosă a discutat în această după amiază cu prof. univ. dr. Sanda Maria Ardeleanu.
Pe 14 iulie eram obișnuiți să urmărim parade militare solemne, dansuri şi focuri de artificii. Anul acesta, însă, celebrarea revoluției franceze stă sub zodia nefastă a unei crize mondiale, în care Parisul și-a adus un tribut dureros. Peste 30 de mii de decese și sute de mii de persoane au fost victimele noului coronavirus.