Piața muzicală românească mai cunoaște un nume nou muzical. Este vorba despre Nelly Stoica, tânăra și carismatica artistă, originară din Petroșani, dar stabilită de ani buni la Timișoara, care a lansat zilele trecute la matinalul “Neatza cu Răzvan și Dani“, pe Antena 1, piesa de debut, “Tu Știi“.
Este o melodie romantică, ușor dramatică, compusă de către interpretul și producătorul din Republica Moldova, EL Radu și colegul acestuia din Spania, #TheMasterOfTheSound, echipa care foarte repede a câștigat teren muzical în România, or mai mulți tineri artiști au ales acest tandem pentru a debuta cu succes.
Chiar dacă a studiat Economia la Facultate și la Liceu, Nelly Stoica nu a uitat niciodată de muzică, absolvind cu succes Școala de Arte din Deva, ulterior a fost acceptată și la Școala Populară de Arte din Timișoara.