Articole GeneraleComunicate de presaStiriStiri Locale

Sancțiuni în valoare de 320.000 de lei, aplicate de polițiști în județul Suceava, în 3 zile, în cadrul Acțiunii Blocada

Peste 200 de polițiști au acționat zilnic, în perioada 14-16 septembrie, pe raza județului Suceava, în cadrul „Acțiunii Blocada”. Activitățile au vizat, în special, prevenirea și combaterea faptelor cu violență și prevenirea accidentelor rutiere pe fondul consumului de alcool și droguri. Acțiunea are atât componentă operativă, de identificare a celor care urcă la volan după ce au consumat alcool sau droguri, dar și o pronunțată componentă preventivă, de informare și responsabilizare.

Activitățile au ca scop general creșterea gradului de siguranță publică la nivelul județului. În cadrul activităților desfășurate de polițiștii rutieri sunt utilizate toate aparatele etilotest, etilometru și DrugTest Drager din dotarea IPJ Suceava.

Doar în cele trei zile, polițiștii au suspendat 60 de permise de conducere, pentru abateri de la regimul rutier, și au reținut 35 de certificate de înmatriculare. Au fost aplicate 573 de sancțiuni contravenționale în valoare de 323.300 lei pentru abateri de la regimul rutier, precum și pentru acte de tulburare a ordinii și liniștii publice.

Totodată, polițiștii au intevenit la 187 de evenimente și au constatat 93 de infracțiuni. 7 persoane au ajuns în arestul IPJ Suceava pentru săvârșirea unor infracțiuni.

Au fost identificați, din nou, șoferi care au consumat alcool și au urcat la volan, fiind întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise”.

Atenție la modificările legislative – Legea 213/2023!

Această lege prevede că șoferii care conduc fără drept, sub influența alcoolului sau a stupefiantelor, și provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane, vor fi condamnați la închisoare cu executare, nu cu suspendare. 

Potrivit noilor reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat decesul uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:

  • nu deținea permis de conducere;
  • deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
  • a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
  • a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Articole Similare

Back to top button