Interviuri si ReportajeStiri Locale

ASTA DA DIMINEAȚĂ!

Astăzi, în matinalul ASTA DA DIMINEAȚĂ, alături de Vlad Florin Tudosă s-a aflat Elena Oana Pintilei, liderul Organizației Județene Suceava a femeilor social-democrate, fost secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Cei doi au dezbătut situația din acest moment din Gura Humorului în contextul pandemiei de coronavirus, măsurile luate și eficiența autorităților locale.

De asemenea tot în cadrul interviului Oana Elena Pintilei a transmis și un mesaj tuturor ascultătorilor RADIO AS.

Vreau să transmit sucevenilor, că fiecare dintre ei este un erou din linia a doua! Spun asta pentru că s-a vorbit foarte mult de eroii din prima linie, cadre medicale și personal din cadrul MapN, cei care își desfășoară activitatea zi de zi. Însă dumneavoastră, cei care stați în case, care sunteți în somaj și nu vă puteți desfășura activitatea, voi cei care respectați acele prevederi ale ordonanțelor militare și pentru care fiecare zi e un sacrificiu, sunteți eroii din linia a doua. Datorită dumneavoastră sperăm că în cel mai scurt timp să depășim această etapă neagră a omeneri. Și pentru că suntem în Săptămâna Patimilor și pentru că duminică celebrăm Invierea Domnului vă doresc să aveți parte de liniște, de bucurii în sânul femiliei. Să aveți sărbători luminate, liniștite, binecuvântate și să ne revedem cu toții bine și sănătoși.

Articole Similare

Back to top button