După cumplitul accident de tramvai din noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, Nicolae Labiș a fost internat la Spitalul Colțea, apoi la Spitalul de Urgență din București. Sosit printre primii la cel internat, prietenul său bun, Aurel Covaci, a fost rugat de poet să transcrie pe hârtie un epitaf, cu titul “Pasărea cu clonț de rubin”, la 10 decembrie, ora 11.00 : “Pasărea cu clonț de rubin / S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat. / Nu mai pot s-o mângâi. / M-a strivit / Pasărea cu clonț de rubin. // Iar mâine / Puii păsării cu clonț de rubin / Ciugulind prin țărnă / Vor găsi poate / Urmele poetului Nicolae Labiș / Care va rămâne o amintire frumoasă…” Adela Șulea ne oferă și astăzi o frumoasă poezie scrisă de marele poet, prea tânăr dispărut.
