AdministratieArticole GeneraleStiriStiri Locale

15 străzi din orașul Siret vor fi reabilitate, după încheierea lucrărilor la rețeaua de apă și canal

Primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, anunță semnarea contractului de finanțare pentru modernizarea și reabilitarea drumurilor locale afectate de master-planul de extindere a rețelei de apă-canal.

Adrian Popoiu și Adrian-Ioan Veștea, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, au semnat astăzi, 26 iunie 2023, contractul de finanțare pentru reabilitarea a 15 străzi, afectate de lucrările de extindere a rețelei de apă și canal în orașul Siret, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Străzile incluse în proiect A. I. Cuza, Anton Pann, Arcului, Carol I, Dorobanților, Iancu Flondor, Mihai Eminescu, Moldovei, Negostinei, Plăieșilor, Principatele Unite, Sas Vodă, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Onofrei și Tudor Vladimirescu.

„În următoarele 3 luni se vor realiza documentațiile tehnice în vederea emiterii tuturor avizelor, acordurilor și autorizației de construire. Sperăm ca în această toamnă să înceapă reabilitarea acestor străzi. Lucrările vor demara numai după ce ACET Suceava va finaliza extinderea rețelei de apă-canal, pe străzile pe care amplasamentul va fi eliberat”, a precizat primarul din Siret.

Articole Similare

Back to top button