Muzica

WHITNEY HOUSTON

Pe 11 februarie 2012, înceta din viață cântăreaţa americană Whitney Houston, una dintre cele mai premiate artiste ale lumii.

În 2009, Guinness World Records a menționat-o ca fiind cea mai premiată femeie din toate timpurile. Lista sa de premii include două Premii Emmy, șase Premii Grammy, 30 Billboard Music Award și 22 de American Music Award, având în total 415 premii primite de-a lungul carierei până în anul 2010. Houston a fost de asemenea una dintre cele mai bine vândute artiste din lume, vânzând peste 170 de milioane de albume, single-uri și videoclipuri.

Inspirată de cântăreții de soul din familia ei, inclusiv mama ei Cissy Houston, verișoarele Dionne Warwick și Dee Dee Warwick și nașa ei Aretha Franklin, Houston a început să cânte muzică gospel la corul bisericii din New Jersey la 11 ani. După ce a început să cânte alături de mama ei în cluburi de noapte, în zona orașului New York, a fost descoperită de către șeful Arista Records, Clive Davis. Houston a lansat șapte albume de studio și trei albume coloane sonore de film, toate având certificare diamant, multi-platină, platină sau aur.

Houston a fost singura artistă care a avut șapte hituri consecutive pe locul unu în Billboard Hot 100 („Saving All My Love for You”, „How Will I Know”, „Greatest Love of All”, „I Wanna Dance with Somebody (Who Loves Me)”, „Didn’t We Almost Have It All”, „So Emotional” și „Where Do Broken Hearts Go”). A fost al doilea artist după Elton John și singura artistă care a avut două premii numărul unu Album Billboard 200 (fostul „Top Pop Album”), în topurile de final de an Billboard Year-End. Albumul de debut al lui Houston, Whitney Houston a devenit cel mai bine vândut album al unei artiste femei la acea vreme. Albumul a fost numit de către Rolling Stone cel mai bun din 1986 și a fost clasat pe locul 254 în clasamentul 500 Greatest Albums of All Time realizat de aceeași revistă. Al doilea album de studio, Whitney (1987) a devenit primul album al unei artiste care a debutat pe locul unu în clasamentul albumelor Billboard 200.Aparițiile pe MTV și videoclipul „How Will I Know” le-a influențat pe multe artiste de culoare să îi calce pe urme.

Primul rol al lui Houston a fost în filmul, The Bodyguard (1992). Coloana sonoră inițială a filmului a câștigat Premiul Grammy pentru albumul anului. Single-ul principal, „I Will Always Love You”, a devenit cel mai bine vândut disc single din istoria muzicii al unei artiste în întreaga lume. Cu acest single, Houston a devenit prima artistă (solo sau grup, bărbat sau femeie), care a vândut mai mult de un milion de exemplare ale unui album într-o perioadă de o săptămână. Albumul o face singura femeie din top 10 Lista celor mai bine vândute albume din toate timpurile, ocupând locul patru. Houston a continuat să apară în filme și să contribuie la realizarea coloanelor sonore, inclusiv filmele Waiting to Exhale (1995) și The Preacher’s Wife (1996). Discul single The Preacher’s Wife a devenit cel mai bine vândut disc single gospel din istorie. La trei ani după lansarea celui de-al patrulea album de studio, My Love Is Your Love (1998) și-a reînoit contractul cu Arista Records. Și-a lansat cel de-al cincilea album de studio Just Whitney în 2002 și albumul One Wish: The Holiday Album cu temă de Crăciun în 2003. În 2009, Houston și-a lansat cel de-al șaptelea album de studio, I Look to You.

Pe 11 februarie 2012, a murit din cauze necunoscute la Beverly Hilton Hotel în Beverly Hills, California.Rapoartele toxicologice ulterioare au arătat că ea s-a înecat accidental în cadă din cauza efectelor consumului cronic de cocaină și a boli de inimă.

 

Articole Similare

Te-ar interesa si
Close
Back to top button