Stiri Locale

Plan Roșu de Intervenție pe Aeroportul “Ștefan cel Mare” Suceava

Pe parcursul zilei de ieri, la Aeroportul „Ștefan cel Mare” a avut loc un exercițiu cu forțe în teren, cu tema <Intervenția Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Salcea, împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava și cu celelalte instituții cu funcții de sprijin, pentru salvarea persoanelor și limitarea efectelor negative produse de un incendiu la o aeronavă, pe pista Aeroportului „Ștefan cel Mare” Suceava>.

Scenariul exerciţiului a presupus intervenţia în cazul producerii unui incendiu la trenul de aterizare al unei aeronave, în timpul aterizării pe pistă, care punea în pericol întreaga aeronavă, dar și pe cei 32 de pasageri și pe cei 4 membri ai echipajului, care se aflau la bordul avionului. Din cauza incendiului, în interiorul aeronavei s-a degajat fum toxic și se înregistrau temperaturi ridicate. Cei 32 de pasageri au suferit arsuri și intoxicații și au necesitat evacuare de urgență. În plus, în momentul aterizării forțate, aeronava a intrat în coliziune cu un aparat de zbor de mici dimensiuni, aflat la sol, care a efectuat o manevră greșită și exista pericolul de propagare a flăcărilor și la al doilea aparat. Din fericire, situațiile tactice au fost rezolvate cu bine, iar exercițiul a adus un plus pentru experiența și în pregătirea tuturor participanților.

 

 

Articole Similare

Back to top button