Pe parcursul zilei de miercuri Poliția municipiului Suceava a organizat o acțiune punctuală pe raza comunei Șcheia pe linia asigurării unui climat de ordine publică și siguranță rutieră, identificarea persoanelor cu ședere ilegală pe raza localității sau urmărite în temeiul legii, prevenirea delincvenței juvenile și victimizării minorilor, la care au fost cooptați și specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.
Potrivit datelor oficiale, oamenii legii au legitimat 53 de persoane, inclusiv cele străine de localitate și au fost executate 2 mandate de aducere. În paralel s-au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 560 lei.
De asemenea, au fost monitorizate 12 cazuri de neglijență a minorilor din partea părinților şi au fost identificate 3 noi astfel de cazuri.