Câteva mii de lei bune l-au costat “suplimentar” pe un bărbat din județul Suceava, 5 metri cubi de cherestea.
Asta după ce la finele săptămânii trecute, un echipaj Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava a depistat, pe un drum forestier din satul Dragoșa, comuna Frumosu, o autoutilitară care transporta material lemnos, fără documente de proveniență. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că la volanul vehiculului era un tânăr de 28 de ani, cu domiciliul în comuna Vama. Acesta căra de zor 5,25 mc cherestea din specia răşinoase, în valoare de peste 3.000 lei. Fiind întrebat cu privire la provenienţa lemnului, conducătorul auto a declarat că nu deține aviz de însoțire a materialului lemnos pe care îl transporta așa că, în conformitate cu legislația în vigoare, lemnul a fost ridicat în vederea confiscării şi predată în custodia Depozitului de material lemnos Dragoșa, iar autovehiculul cu ajutorul căruia s-a transportat materialul lemnos a fost indisponibilizat. Pe lângă paguba suferită, șoferul va trebui să mai plătească suplimenatr alte câteva mii de lei bune deoarece a fost și sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei.