Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava anunță intrarea în producție a spectacolului “Sub Apă”, de Ella Carmen Greenhill, în regia lui Sebastian Marina, a cărui premieră va avea loc pe data de 3 martie.
“Sub Apă”, este o premieră absolută. Despre text, regizorul Sebastian Marina spune că e un text bun, greu, trist, dur, tandru, deștept. Acțiunea se petrece în viitor, în anul 2051. Piesa are 3 personaje principale și două secundare. Ella Greenhill recomandă o distribuție de 4 actori, dar Sebastian Marina alege să lucreze cu 9. Regizorul Sebastian Marina este și actor, absolvent al Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca. Cu mare experiență pe scena teatrului, Sebastian Marina a creat cu succces și roluri în filme. La Suceava, nu e prima sa experiență regizorală, dar se poate vorbi de un debut, câtă vreme Sebastian Marina montează pentru prima dată un spectacol într-un al teatru decât cel în care este angajat ca actor, Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe.
La premieră, prețul unui bilet este de 25 de lei.