Stiri Locale

Sute de metri cubi de lemn confiscati in urma controalelor

O amplă acțiune de control a fost derulată de specialiștii în domeniu, pe parcursul săptămânii trecute, atât în fondul forestier cât și la societăţile de prelucrare dar şi pe drumurile publice, pe rutele de transport a materialului lemnos.

Sute de metri cubi de lemn au fost confiscați de oamenii legii iar amenzile date se ridică la o valoare totală de zeci de mii de lei. Verificările în teren au fost efectuate de lucrătorii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul IPJ Suceava, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere şi Direcţiei Silvice, pe linia prevenirii tăierii, transportului, prelucrării şi comercializării ilegale a materialului lemnos. În cadrul acţiunii au fost efectuate 52 de controale la exploatări forestiere, instalații de debitat și ocoale silvice, dar şi în trafic. Conform datelor oficiale au fost aplicate 169 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 63.000 lei. Totodată, au fost confiscaţi aproape 270 mc material lemnos în valoare de circa. 111.000 lei.

Articole Similare

Back to top button