Stiri Locale

A dat foc la bucataria de vara pentru ca nu a mai primit bautura

Încă o viață a fost pierdută, doar anul acesta, în flăcările care au înghițit clădirea în care se afla victima.

S-a întâmplat la finele săptămânii trecute când militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie particulară situată pe raza comunei Dorna Arini. La sosirea echipajelor, o bucătărie de vară ardea generalizat. Din nefericire, după localizarea incendiului și aproape 4 ore de luptă cu flăcările, în clădire a fost găsit trupul neînsuflețit al proprietarului, un bărbat în vârstă de 58 de ani. Primele cercetări efectuate după stingerea focului au stabilit că incendiul ar fi fost generat chiar de victimă. Bărbatul a vrut astfel să se răzbune pe soție pentru că nu i-a mai dat de băut.

Articole Similare

Back to top button