Senatul universității sucevene a înaintat ieri, către ministerul de resort, propunerea de desemnare a ordonatorului de credite al USV.
Asta deoarece, în contextul preluării funcției de ministru al Educației, pe perioada exercitării mandatului în fruntea Ministerului Educației Naționale, prof.univ.dr.ing. Valentin Popa a fost suspendat din funcția de Rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Drept urmare, în ședința Consiliului de Administrație al USV, derulară ieri, prorectorul cu cercetarea științifică, prof.univ.dr. Mihai Dimian, a fost propus pentru funcția de ordonator de credite. Senatul universității a validat propunerea, aceasta fiind înaintată Ministerului Educației Naționale spre a fi emis ordinul ministrului de desemnare a ordonatorului de credite al USV.