Luna decembrie este luna încărcată de poveste, o lună în care dăruim din suflet, dăruim cu dragoste și bucurie.
Biblioteca Bucovinei ,,I.G.Sbiera” Suceava, alături de actorii Clara Popadiuc și Răzvan Bănuț, vor dărui în următoarele trei săptămâni, în fiecare joi începând cu ora 17:00, ORA POVEȘTILOR DE CRĂCIUN. Activităţile se vor desfăşura la Secţia Împrumut pentru copii a bibliotecii, intrarea fiind liberă. Care copil nu adoră poveștile? Amuzante și cu întâmplări nemaipomenite, poveștile au un impact major și benefic asupra educației copiilor. Educația prin povești este unul dintre cele mai eficiente moduri de a le stimula creativitatea copiilor și a-i ajuta să crească armonios. Atrași de fantastic și mister, copiii vor descoperi povestea renului Rudolf, a bradului de Crăciun, a omului de zăpadă și a lui Moș Crăciun.
Biblioteca Bucovinei dorește ca prin acțiunile propuse să dezvolte între preocupările zilnice ale copiilor obiceiul de a citi, alăturîndu-se în felul acesta părinților, bunicilor sau fraților care le citesc povești celor mici.