Articole GeneraleEducatieSocialStiri Locale

40 de copii din județul Suceava au beneficiat de o excursie în Bihor, în cadrul programului „Să aducem copiii la școală”

Asociația EUROACTIV Suceava, cu sprijinul Inspectoratului Județean de Poliție Suceava și al Universității din Oradea, a organizat, la începutul lunii septembrie, o excursie la Oradea, pentru aproximativ 40 de copii, unii dintre aceștia fiind beneficiari ai Centrului de Servicii sociale din Gura Humorului, dar și elevi de la Școala Gimnazială „Constantin Morariu” Pătrăuți, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” din Dumbrăveni și voluntari ai Asociației ”EUROACTIV”.

Printre obiectivele pe care le-au vizitat participanții se numără Peștera Urșilor din localitatea Chișcău, județul Bihor, și Muzeul Țării Crișurilor din Oradea.

Activitatea este inclusă în programul Campaniei sociale „Să aducem copiii la școală”, ediția a patra, avizată de Inspectoratul Școlar Suceava și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.

Excursia a fost sponsorizată de S.C. Rocast Nord S.R.L., S.C. Tet Gim S.R.L., comisarul șef de Poliție Ionuț Epureanu, de la IPJ Suceava, S.C. Alin For You S.R.L., S.C. Negru S.R.L., Egger, S.C. Killer S.R.L., S.C. Maspex S.R.L., S.C. Trust Orizont S.A., S.C. Belpan S.R.L., Fundația Social Culturală „Victoria” Suceava, RavRadi Construct S.R.L. și Trans Nicolaescu.

Cazarea a fost oferită, gratuit, de Universitatea din Oradea.

În săptămâna 18 – 24 septembrie 2023, organizatorii campaniei „Să aducem copiii la școală”, sprijiniți de elevii Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu” din Dumbrăveni și de sponsorii S.C. Rocast Nord S.R.L. și Grupul de Firme Orizont Suceava, vor distribui ghiozdane cu rechizite școlare copiilor din comunități defavorizate.

Articole Similare

Back to top button