În trei zone importante din municipiul Suceava încep curând lucrările de reabilitare a trei puncte termice, precum și a rețelelor secundare de distribuție a agentului termic.
Este o lucrare care a fost demarată anul trecut, dar licitația s-a finalizat târziu, în decembrie, când municipalitatrea a fost nevoită să dea înapoi cele 8,7 milioane de lei alocate de la Guvern.
Lucrările vor fi executate de o firmă din București etapizat începând din cartierul Obcini. Aceasta va trebui să reabilitează trei puncte termice – PT Obcini (care deservește străzile Stațiunii, Victoriei și Măgurei), pe o lungime de 2.877 metri, PT Zamca (cu străzile Grigore Ureche, Ion Neculce și Octav Băncescu), pe o lungime de 2.126 m, și PT Parc (cu strada Ion Vodă Viteazu).
Ion Lungu a spus că pe lângă finanțarea de la Guvern, care ar putea reajunge la Suceava pe parcursul lunii viitoare, se continuă demersurile de atragere a fondurilor europene pentru modernizarea întregului sistem centralizat de termoficare.