În perioada 11-12 mai 2017, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava se organizează cea de a IV-a ediţie a Salonului de carte „Alma Mater Librorum”.
La manifestare participă edituri din ţară şi străinătate (Rep. Moldova și Ucraina), alături de Editura USV şi alte edituri sucevene. Programul Salonului de carte „Alma Mater Librorum” include lansări şi prezentări de publicaţii, schimburi de experienţă între editurile prezente, vânzare de carte la standul organizat de Biblioteca USV şi o prezentare a ofertei de stagii de cercetare la Memorialul Ipoteşti. Manifestarea este iniţiată şi organizată de Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, cu sprijinul conducerii USV, şi îşi propune să apropie cititorul de cartea academică, ştiinţifică, de literatură, de traducerile din autori consacraţi. Iubitorii de carte sunt invitaţi să se întâlnească cu autori, directori de edituri, personalităţi ale culturii româneşti şi străine, într-un dialog în prezenţa cărţilor.