Impact violent al unei mașini cu un copac, înregistrat azi dimineață, pe raza localității Udești.
Un bărbat a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Sf. Ioan cel Nou Suceava, după ce maşina în care se afla s-a izbit frontal într-un arbore situat pe marginea arterei rutiere. Imediat după producerea evenimentului rutier, la faţa locului a ajuns un modul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD (TIM+B2). În momentul producerii accidentului, în autovehicul se aflau doi bărbaţi, unul dintre ei, în vârstă de 53 de ani, rămânând prins între fiarele maşinii.
Salvatorii militari au luat măsurile specifice de siguranţă, concomitent cu manevrele de extragere a victimei încarcerate şi cu acordarea primului ajutor medical. După scoatere, rănitul, conştient, a fost transportat la UPU Suceava iar cealaltă persoană din autovehicul a refuzat examinarea medicală şi transportul la o unitate spitalicească.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a se stabili cu exactitate condițiile în care s-a produs evenimentul rutier.