Stiri Locale

Alexandru Baisanu a ajuns in conducerea centrala ALDE

Liderul ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a fost ales vicepreşedinte al formațiunii politice la nivel naţional.

Congresul extraordinar al ALDE a avut loc la finele săptămânii trecute, la Palatul Parlamentului, delegaţii partidului, din întreaga ţară, reunindu-se pentru a vota noua structură de conducere naţională. La alegerile de sâmbătă, Călin Popescu Tăriceanu a fost desemnat preşedinte unic al ALDE. În acelaşi timp au fost aleşi 16 vicepreşedinţi şi un Birou Politic Executiv cu 17 membri şi 12 membri supleanţi. Delegaţia ALDE Suceava la congresul naţional a fost formată din 22 de membri de partid şi a fost condusă de senatorul Ilie Niţă. Alexandru Băişanu a obţinut 625 de voturi, clasându-se pe locul nouă ca număr de voturi pentru funcţiile de vicepreşedinte. După alegerile parlamentare de la finalul anului trecut, ALDE Suceava a obţinut două mandate de parlamentar, unul de senator şi unul de deputat.

Articole Similare

Back to top button