Pe un site al Kremlinului, adresat copiilor există o întrebare care sună aşa: „când doi elevi se bat în pauză, cine este vinovat?” la această întrebare a răspuns şi Vladimir Putin. Răspunsul lui este tipic pentru mentalitatea autocraţiei de la Moscova şi, mai mult, este tipic pentru mentalitatea ruşilor ca popor. Putin a zis: „când doi elevi se bat în pauză, cel învins este întotdeauna vinovat pentru că un învingător nu este niciodată judecat”. Chiar dacă este agresor, învingătorul este, prin această calitate absolvit de orice culpă. Acest răspuns al lui Vladimir Putin reprezintă esenţa întregii concepţii care alcătuieşte triunghiul puterii de la Moscova. Acest triunghi este format, aşa cum bine se ştie şi cum arată şi Michael Sturmer în best seller-ul său „Putin şi noua Rusie”, din următoarele paliere: 1. serviciile de informaţii ruseşti, 2. sistemul birocrat de stat, 3. oligarhii. În acest triunghi, cel mai important jucător este Vladimir Putin, indiferent dacă el ne apare în postura de preşedinte la al treilea mandat sau în cea de prim ministru. Şi, aşa cum arată acelaşi Michael Sturmer, Dmitri Medvedev nu s-a dovedit niciodată alternativa lui Putin ci doar un fel de intermezzo între două mandate ale acestuia din urmă”. Pentru a înţelege mai bine resorturile „logicii” Kremlinului în chestiuni de politică globală, trebuie să ne întoarcem pentru un foarte scurt expozeu la amiralul britanic Halford J. Mackinder (1861-1947), unul dintre fondatorii conceptului de Geopolitică. Acesta publică în 1904 un articol manifest intitulat „Pivotul geografic al istoriei”. Geografia şi istoria nu mai erau privite drept discipline separate, ci ca elemente congruente ale zonelor de influenţă din arhitectura mondială de putere. În concepţia amiralului britanic, două sunt conceptele cheie: 1 heartland (inima continentală) şi 2 world island (lumea insulară). Primul desemnat centrul Eurasiei, cu Ucraina în poziţia cheie, iar al doilea concept indica aşa numitele „insule” care gravitează în jurul heartland-ului, acestea fiind America, Australia, Africa, etc. desenul geopolitic al lui Mackinder este următorul: 1 cine controlează Europa de Est, controloează heartland-ul, 2 cine controlează heartland-ul, controlează aşa zisa lume insulară sau world island-ul, iar 3 cine controlează world island-ul domină lumea. Este simplu să vedem ca heartland-ul Eurasiatic este reprezentat de Europa de Est iar în centru se află Ucraina. Aici este esenţa întregului conflict între Rusia, pe de o parte şi Europa şi SUA, pe de altă parte. Fără controlul Ucrainei, Rusia se transformă dintr-o putere intercontinentală într-una regională. Acest fapt l-a înţeles şi Stalin care, aşa cum spune analistul german Michael Sturmer, „un mare admirator al teoriei pivotului al lui Mackinder”. Şi, aşa cum arată Sturmer, citez, „este evident că Ucraina, prin poziţia pe care o are reprezintă o arie de importanţă crucială în această zonă Eurasiatică. În contextul în care Rusia administraţiilor Putin îşi propune de un deceniu materializarea unei Uniuni Vamale Eurasiatice, care să fie un fel de replică la Uniunea Europeană, este limpede că pentru un astfel de proiect Ucraina este de neînlocuit”.
În concluzie, fără Ucraina, planul unei uniuni Eurasiatice este un avorton. Din această cauză autocraţia moscovită a reîncălzit ciorba acră a „vecinătăţii imediate”, teorie conform căreia citez: „Moscova înţelege fostele state ale URSS în care ea se consideră că este legitimată să aibă interese privilegiate, după cum are şi cetăţeni ruşi pentru a căror siguranţă se simte responsabilă” (Michael Sturmer – „Putin şi noua Rusie”). Ca să înţelegem reacţia de acum a Moscovei şi conflictul pe care l-a creat în Ucraina să ne aducem aminte ce spunea Zbigniew Brzezinski, fost consilier pe probleme de securitate al preşedintului american Jimmy Carter, în lucrarea sa „ Le grande echiquier. L’Americ et le reste du monde”. Iată citatul: „Independenţa Ucrainei modifică înspşi natura statului rus. Controlând Ucraina, Rusia rămâne un imperiu în Eurasia. Dar dacă nu mai cotrolează Ucraina, Rusia rămâne doar o putere regională”. E clar că vorbim aici nu doar de Ucraina ci de întreaga „vecinătate imediată” şi aici ne referim şi la şările baltice, Polonia, România, Republica Moldova. Pentru redobândirea influenţelor strategice Rusia alocă toate resursele. Revitalizarea hegemonismului este o preocupare prioritară a Kremlinului. Dincolo de metodele clasice moştenite din manualele Războiului Rece, Rusia şi-a diversificat maniera de agresiune la adresa Europei şi NATO. Acolo unde nu pot lua cu japca creează disensiuni, stări conflictuale şi controverse imaginare. Cu cât regionalizează mai mult cu atât rapturile sunt mai uşor de realizat. Rusia e la baza unui concept nou, cel al războiului hibrid. Ţelul este cel al dominării vecinătpţii inediate, dar şi al destabilizării Uniunii Europene. Nu-i de mirare că descoperim zilnic tot felul de conflicte între actorii care formează UE. Moscova susţine mişcările extremiste, ultranaţionaliste, şovine şi de extrema dreaptă încercând să creeze un Comintern antieuroean antishengen. Moscova speculează cu succes diviziunea shenget-nonshengen, diviziune în care, din păcate este prinsă şi România. Tehnic vorbind ţara mea are toate atributele pentru a fi membră în shengen. MCV, încă ne pune piedică. Lucrul acesta irită o ţară ca România care, până una alta asigură graniţa estică a uniunii. La summit-ul NATO de la Bucureşti Putin a făcut o „propunere de nerefuzat” pentru România. El a spus că Rusia va vinde gaz României la un preţ mai mic, iar aceasta ar putea să-l vândă la rândul său Ucrainei la orice preţ ar dori. Ungaria ar fi acceptat pe loc o asemenea propunere. România n-a făcut-o. Evident că există şi-n ţara mea suficiente cozi de topor care ar accepta „propuneri de nerefuzat” din partea Moscovei. Asta însă ne-ar face să ne trezim, vorba lui Alexandr Dughin, ideologul de la Moscova, cu o Românie care „alături de şări precum Ungaria, Austria, Serbia şi Slovacia ar putea fi absorbită într-un bloc Eurasiatic mai mare”. Acelaşi domn Dughin reitera că „Rusia şi România au prea multe în comun! Pe noi ne aşteaptă o reîntâlnire şi o redescoperire reciprocă în contextul unei civilizaţii comune”. Ipocrizia acestui personaj e cu atât mai revoltătoare cu cât istoria i-a învăţat pe români că orice „reîntâlnire” şi orice „redescoperire” cu Rusia s-a lăsat cu pierderi teritoriale, cu jafuri şi cu încălcări grosolane ale dreptului internaţional. Cam de fiecare dată România a fost elevul care a luat bătaie în timpul pauzei. Tezaurul României este şi acum la Moscova, numai că domnul Dughin este prea amnezic pentru a-şi mai aduce aminte de acest subiect. Rusia e un prădător tenace care continuă să stea la pândă şi orice pas greşit făcut de unii sau alţii va reprezenta o oportuniate pentru atacurile hegemonice ale Moscovei. Pâna atunci, nacealnicii de la Kremlin lucrează pe ascuns. Metodele sunt în general ştiute: spargeri de coduri care vuzează istituţiile fundamentale ale statului român dar şi o serie de personalităţi politice sau social-culturale, atacuri la moneda naţională, spargerea codurilor instituţiilor de forţă (armată, servicii, Ministerul de Interne sau cel de Externe). La toate acestea se mai adaugă şi manipularea site-urilor de socializare, hackerii ruşi fiind antrenaţi în lansarea periodică a unor perdele de minciuni în spaţiul virtual. James Klapper, directorul Serviciului de Informaţii al SUA a recunoscut că „ameninţarea rusă este mai gravă decât a fost estimată iniţial”. În paranteză fie spus, hackerii ruşi au accesat cu succes computere ale Casei Albe şi ale Departamentului de Stat. Tot ca exemplu, „un atac asupra website-urilor din Germania care a avut loc anul trecut a fost revendicat de un grup care-şi spune CyberBerkut şi care susţine că atacul reprezintă o replică la sprijinul acordat de nemţi Ucrainei”. Aceste atacuri completează un evantai divers de alte acţiuni ruseşti îndreptate împotriva vestului european. Toate acestea servesc scopului comun de a-i ţine pe presupuşii inamici ai Rusiei în impas, prin semănarea diviziunii şi răspândirea dezinformării”. Evident că soluţia de contracarare a acestor acţiuni subversive al Rusiei este aceea de creare a unei noi stategii contrainformative la nivelul UE şi NATO. Statele Unite deja recrutează hackeri pentru propria armată cibernetică. Departamentul pentru Apărarea SUA are în vedere angajarea a 2000 de experţi în cibernetică pentru unitatea „Cyber Mission Force”. Această unitate ar trebui să protejeze de hackerii ruşi o serie de domenii sensibile cum ar fi energia, telecomunicaţiile şi infrastructura. Vladimir Putin şi-a plasat deja în toată Europa o armată de trolii sau de postaci, aceştia fiind plătiţi cu sume cuprinse între 800 şi 1500 de euro pe lună.
Aşa cum arată analistul Vitalie Cazacu „războiul infermaţional declanşat de Rusia în mediul on-line din fostele state societice, acum state independente, funcţionează la turaţie maximă. Dacă iniţial armatele de postaci (plătiţi de serviciile secrete ruse şi de diverse organizaţii naţionaliste) participau la campanii care vizau site-uri media de limbă rusă din spaţiul ex-sovietic, acum şi-au extins activitatea în alte regiuni importante pentru peopaganda de la Kremlin”. Evident cp Rusia suportă financiar aceste campanii cheltuind aproximativ 20000 de euro pe zi ca să plătească aşa numiţii comentatori pro Kremlin. În plus, în Rusia funcţionează absolut legal diverse site-uri care recrutează postaci sau trolii. Unul dintre acestea este Forumok.com; în cadrul acestui site sunt înregistraţi 177 de mii de trolii, fiecare dintre aceştia cântigând zilnic minim 50 de euro. O altă structură de propagandă o formează bloggerii din slujba Kremlinului. Aceştia au ca principală sarcină promovarea intereselor Rusiei în spaţiul ex-sovietic. O metodă oarecum inedită practicată de postacii Moscovei este aceea a inhibării dezbaterilor serioase propuse de unele instituţii de presă din Europa sau Statele Unite. „Dacă ne uităm la un articol din Washington Post sau New Republic, care este critic la adresa Rusiei veţi vedea imediat că apar 200 de comentarii care par a fi scrise de un copil de 12 ani şi care nici măcar nu sunt comentarii. Sunt trimise expres in scopul de a deturna atenţa şi de a împiedica dezbaterea. Aceste tactici sunt menite să stagneze dezbaterea democratică şi ele dau rezultate” (această apreciere aparţine analiste Catherine Fitzpatrick). Vă mai dau un singur exemplu susţinut de ziarul britanic The Guardian, care a publicat o anchetă privind armata de postaci a lui Putin. „ Ancheta arată că sute de bloggeri sunt plătiţi ca să inunde forum-urile şi reţelele de socializare din Rusia şi din străinătate cu mesaje împotriva vestului şi comentarii favorabile Kremlinului. În fiecare zi după ora 21:00 se încheie ziua de 12 ore de muncă, iar cei care lucrează în birourile complexului de pe Savushkina Street numarul 55 din Sankt Petersburg sunt înlocuiţi de cei din tura de noapte. Cert este că postacii pro-ruşi au invadat internetul. Este o provocare la care nici Ucraina, nici alte şări ex-sovietice, dar nici Occidentul nu are un răspuns pe măsură. Războiul informaţional din mediul on-line continuă şi, deocamdată Kremlinul este în avantaj”.
Dacă înainte România era catalogată ca stat sursă de atacuri cibernetice către alte state sau entităţi individuale, în acest moment ţara noastră este un stat de tranzit al informaţiilor şi, cu siguranţă foarte curând România va deveni un destinatar al atacurilor, adică „o ţintă preferată pentru hackeri, criminali cibernetici sau spionaj”. BitDefender a dezvăluit că în cursul anului trecut au fost vizate o serie de ministere cu greutate din România. Este recunoscut faptul că atacurile la adresa României au avut ca efect extragerea de date mai mult sau mai puţin importante. Atacurile cibernetice au avut ca sursă Rusia şi China. Iar ceea ce i-a interesat pe hackeri mai mult a fost calitatea noastră de membri ai unor structuri internaţionale precum NATO şi UE. Problema este că, de multe ori actorii statali care stau în spatele atacurilor cibernetice sunt greu de descoperit. În momentul de faţă Serviciile Speciale Române şi centrul CyberINT monitorizează securitatea cibernetică pentru aproape 60 de instituţii importante din România. Pentru a conştientiza cât de serios este acest râzboi pe care îl poartă Rusia trebuie să amintim că „peste 250 de mii de evenimente cu potenţial periculos sunt raportate în fiecare zi în toate structurile instituţionale monitorizate şi peste 130 de mii reprezintă link-uri şi redirecţionări către site-uri cu conţinut răuvoitor”.
BiTDefender, precum şi alte companii de profil, susţine că „în spatele grupului de hackeri APT28 (Advenced Persistent Threat Group 28) care vizează personalităţi de vârf din Europa şi agenţii de stat se află Rusia. APT28 cunoscut sub numele de Sofacy recurge la culegerea masivă de informaţii despre politicienii europeni”. Important de menţionat este că APT28 a luat în colimatoriu infrastructura cibernetică strategică a României, asta în situaţia în care România a primit din partea NATO sarcina de a sprijini securitatea cibernetică a Ucrainei.
În Ucraina au loc atacuri dese din partea grupului de hackeri cunoscut sub sigla de CyberBerkut. International Business Times scrie că „aceştia încearcă să unilească guvernul pro-occidental de la Kiev sustrăgând şi apoi publicând detalii despre viaţa intimă a personalităţilor politice din Ucraina sau despre contracte militare (spre exemplu gruparea a publicat informaţii despre planul Ucrainei de a vinde bombe cu fragmentare şi rachete Qatarului, insinuând că adevăratul beneficiar al acestora ar fi organizaţia Statul Islamic)”. Presa americană a dezvăluit că există firme ruseşti specializate în securitate cibernetică care au strânse legături cu FSB.
Una din concluzii ar fi aceea că Rusia se pregăteşte de un război cibernetic cu Europa şi Statele Unite. Oficialii americani susţin că Rusia se află în stadiul de identificare a vulnerabilităţilor europene şi nord-americane. Directorul Comunităţii americane de Informaţii, James Clapper, a declarat că „ruşii au reuşit să penetreze unele sisteme de control din complexul industrial american care operează infrastructuri critice”. Tot Clapper a mai dezvăluit că Ministerul rus al apărării a înfiinţat un centru de comandă pentru atacuri cibernetice. E clar că nimeni nu este în acest moment în siguranţă, dar aşa cum am spus e bine ca Uniunea Europeană, Statele Unite şi NATO să se pregătească şi să evite situaţia elevului bătut în pauza mare. Moscovei nu trebuie să i se ofere o astfel de satisfacţie!
Roman Istrati
îl puteți găsi și pe: http://strumfiikremlinului.ro/
